Am fost la Reșița și mi-a plăcut!

Tot mai multe persoane se plâng că nu sunt lucruri de văzut în țara asta și mai bine merg în vacanțe în străinătate. Am fost și eu să văd alte orașe de prin țări străine, mi-a plăcut ce am văzut, dar e vorba de altceva. Cum nu găsim aici ce-i acolo, nici străinii nu găsesc la ei ce găsesc la noi. De asta suntem popoare diferite, cu tradiții diferite, cu specificul fiecăreia păstrat după reguli scriese/nescrise.  Avem o mulțime de obiective turistice, locuri de vizitat, orașe de văzut, dar da, ceva ne face diferiți în sensul negativ: drumurile. Aici pierdem enorm. E o problemă veche și din păcate, se pare, nu se preocupă nimeni de rezolvarea acesteia.

Până una alta, am încercat de multe ori să trec cu vederea peste acest aspect, drept dovadă că am mers, de exemplu, 15 ore cu trenul până la Sighetu Marmației. A meritat drumul, nu mi-a părut rău. Și-acum, mi s-a propus un drum la Reșița. Am căutat pe distanțe: 8 ore. Super, hai să le facem! Trebuie să-i dăm o șansă acestei țări, chiar dacă nu toată lumea face asta.

Am găsit un oraș liniștit, îngrijit, cu oameni care-și doresc să facă lucruri, să-și facă orașul cunoscut și muncesc mult pentru asta, un oraș cu mulți tineri care au decis că soluția pentru un viitor bun nu este să plece în străinătate, ci să rămână să construiască lucruri acolo la ei. Și am făcut asta întrebând tineri întâlniți la întâmplare. Eu am plecat dintr-un oraș mic, îngrijit pentru a-mi construi viitorul într-un loc cu și mai multe posibilități. În fine, să zic ce oferă Reșița.

Din punct de vedere turistic, întrega regiune merită toată atenția. De la pasionații de istorie până la petrecăreții iubitori de cluburi se găsesc de toate. Și pentru cel din urmă obiectiv indicat, auzisem de ceva vreme că ”e de mers la Văliug la club”.

Itinerariul la Reșița a început la Complexul Atlantic, loc în care e de stat câteva zile, liniște, pădure, aer curat, piscină, iaz, câini și pisici 😀 Câteva zile petrecute aici sunt un bun refresh pentru agitația care ne prinde zi de zi pe-acolo pe unde suntem fiecare dintre noi.

După Atlantic a urmat o vizită-n Centrul Civic al orașului unde am ajuns când pregătirile erau în toi pentru o paradă a motocicliștilor (erau destul de mulți). Ce nu am menționat este că vizita la Reșița a fost și-n context de sărbătoare #CustomResita sau Zilele orașului (diverse activități pentru copii și adulți, concerte care au ținut 10 zile, noi, vizitatorii de la capitală, ajungând în ziua 8 de sărbătoare).

Apoi ne-am îndreptat spre Muzeul de Locomotive cu Aburi, în care sunt expuse 14 locomotive produse la Reșița în decursul a peste 100 de ani (1872-1959), una fabricată la Viena și una fabricată la Kassel. La întoarcere spre centru, pe o distanță de aproximativ 3 kilometri de mers pe jos, am descoperit blocuri vechi, dar îngrijite, cu grădini cu flori la fiecare-n față, indicii pentru niște locuitori gospodari. 😀

Seara ne-am petrecut-o pe un platou de unde puteam vedea întreg orașul unde am ajuns pe o potecă special amenajată pentru vizitatori, pentru a fi o plimbare plăcută. Zic de acest tip de amenajare pentru că la acest gen de evenimente se zice doar că a fost mâncarea bună sau muzica sau că nu a fost plăcut ceva. Dar trebuie să apreciem tot felul de detalii pentru că-nseamnă muncă. ok. Mai departe. S-a ascultat rock (Doamne, câți tineri erau acolo veniți pentru trupele invitate, tineri din localitate :O).

Ziua doi la Reșița a fost una dedicată istoriei locale, am mers la ”Muzeul de Istorie al Banatului Montan” înființat în 1959 (program de vizitat 9.00-17.00, luni-sâmbătă, 2 lei), apoi am vizitat o moșie cu un lan de lavandă, la Carasova (doi tineri curajoși, inspirați de ce fac străinii-n țările lor, au pus un plan în aplicare și la ei în zonă și deocamdată le este bine).

Apoi am decis să parcurgem drumul străbătut de cea mai veche cale ferată din România (de la 1863), pe traseul Anina – Orșova (14 tunele, 10 viaducte, 10 lei/biletul/persoană).

Oravița este un oraș important pentru premierele pe care le ascunde și care-l califică drept un pol important al culturii si istoriei romanesti.

  • am început cu cea mai veche cale ferată montană (1863)
  • gara – prima clădire cu această destinație din România inaugurată în anul 1847;
  • urmează primul teatru din România și sud-estul Europei construit în stil baroc vienez în anul 1817;
  • prima farmacie montanistică din România, atestată la 1796, o farmacie cu iz de secol XVIII;
  • monetăria sau bănăria a fost prima monetărie cu instalații moderne pentru bătut bani (1814-1815);
  • internetul îmi zice că aici a fost și prima fabrică de bere (1718), însă nu mai există în prezent.
  • plus, ce nu am văzut noi, Cascada Bigăr, Desemnată de The World Geography cea mai spectaculoasă cascadă din lume, Lacul Beiului, lacul care nu îngheață niciodată și unde ielele pădurii dansează.
  • mai sunt multe de vizitat și se cere o drumeție și mai serioasă 😀

La-ntoarcerea-n Reșița am poposit la Muzeul Cineastului Amator, singurul muzeu de acest tip din România, şi există datorită unui tânăr, Andrei Bălbărău, care se ocupă de el încă din 2006. Este o iniţiativă privată ce işi propune cercetarea şi readucerea în atenţia publicului a mişcării de cineamatorism din România. Principalele direcţii pe care se orientează muzeul sunt colecţionarea de aparatură utilizată de cineamatori (camere pe peliculă, aparate de proiecţie, vizioneze, prese de tăiat şi lipit filme, filme pe peliculă), colecţtionarea de piese ce au legătură cu industria şi cultura cinematografică (postere de film, poze din filme, poze cu actori, programe de film) şi facilitarea accesului publicului la expoziţiile realizate.

Seara am încheiat-o cu o activitate dedicată tinerilor și nu numai: am mers la renumitul Club Ponton de la Văliug 😀 Istoria este formată ea din trecut, dar implică, cu siguranță și activități din prezent. A meritat, mi-am dat seama și mai bine a doua zi când am poposit din nou la Ponton și am văzut ce minunat ar fi să vezi acolo un răsărit (pentru petrecăreții rezistenți).

Și dacă nu sunteți împătimiți ai muzicii electronice, în zonă se ține și festivalul de jazz de la Gărâna (14 kilometri distanță). Și dacă nu vă place vreun fel de muzică, zona e magnifică, verde (să ne țină puterea umană departe de despăduriri!!!).

Mi-a plăcut mult orașul, regiunea, oamenii calzi și dedicați, tinerii implicați. Ce am mai aflat între timp este că și mulți dintre marii campioni naționali la diverse sporturi sunt din Reșița: atletism, lupte, box, chiar și gimnastică 😀 E departe orașul, dar merită vizitat!

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *