Bucureștiul meu

La un moment dat am sesizat că starea mea de spirit nu este una tocmai bună. Evenimentele nefericite care s-au petrecut în viața mea m-au împins spre o stare depresivă, tristețe, zonă în care am simțit că nimeni nu mă înțelege și că nimic din ce se petrece în jurul meu nu mă reprezintă. Prieteni apropiați mi-au recomandat să văd un specialist. Am refuzat acest lucru din simplul motiv că simțeam că oricum mi-ar spune lucruri deja știute de mine, dar pe care refuzam să mi le asum, să le pun în practică.

Și iată că am început să colind Bucureștiul la pas, pe străduțe nemaivăzute de mine, cu case vechi, unele triste, dar care se pare că m-au ajutat mult. Am petrecut timp cu mine și cred că, de fapt, de asta aveam eu nevoie. Nu știu dacă am revenit la starea mea anterioară, aia bună, pozitivă, dar știu și simt că sunt mai bine. Starea anterioară oricum e imposibil de atins. Ar implica readucerea în viața mea a unei persoane dragi, lucru de-a dreptu imposibil.

Am apelat la o metodă de terapie care îmi arată bucăți din evoluția orașului care m-a adoptat în urmă cu 5 ani. Această terapie îmi susține și pasiunea mea pentru fotografie (stângace, fără cunoștințe, dar e a mea) și pentru rețelele de socializare prin intermediul cărora le prezint prietenilor mei virtuali noile mele descoperiri în materie de case, străzi, aspecte ale vieții urbane.

Și nu mă opresc aici. Voi mai colinda și alte orașe, ghidată fiind tot de pasiunea mea pentru case, uși.

13177074_10209460098048452_8647417310131797728_n

13133109_10209465119533986_6108403130457804443_n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *