FEST-FDR 2018

În ultimul an cred că mi-am zăpăcit cam toți prietenii cu mersul la teatru. Ce facem azi? Păi știu eu un spectacol, mergem acolo. A venit mama în vizită, hei, am luat bilete la teatru. A venit sora mea în vizită, hei, am luat bilete la teatru. Că a fost premieră, că a fost spectacol care era în trecere prin urbe, în festival sau mi-a plăcut un spectacol pe care l-am mai văzut sau am citit despre, am mers la teatru. E frumos, e cu emoții, cu povești, istorie, cu de toate. 

Recunosc, am fost și puțin influențată de prietenia dezvoltată cu trupa de teatru independent Frilensăr pe care i-am urmat cam peste tot, dar care mi-au și stârnit curiozitatea de a cunoaște cât mai mult din această lume a teatrului, actori, regizori etc.

Am fost și pe la câteva festivaluri, am fost și la FITS, iar acum mă pregătesc să merg din nou la Timișoara, acolo unde am mai fost pentru a vedea spectacolul Frați (cu și de Florin Piersic Jr.), la Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești.  Atmosfera la un festival e o experiență aparte, pentru unele spectacole e vorba și despre alte emoții prin care trec actorii, fiind acolo prezenți cu spectacolul într-o competiție, e și mediul plăcut etc. În acest ultim an am reușit să văd cam jumătate dintre spectacolele din programul FEST-FDR, ceea ce e de bine, dar mă bucur că voi reuși să ajung și la unele la care nu am reușit până acum să fac asta. În cadrul festivalului Fest-FDR, spectacolele sunt împărțite pe două module și sunt și mai bucuroasă că-ntr-unul dintre ele apare și un spectacol de la Frilensăr. 😀

Modulul FDR reunește următoarele titluri:

  1. Anul dispărut. 200/7 de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic, București)
  2. Familia fără zahărde Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (Teatrul Mic, București, în coproducție cu Centrul de Teatrul Educațional Replika)
  3. 10 de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu)
  4. Numitorul comun de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie, București)
  5. Bun de export de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu (POINT)
  6. Bucurie și fericire de Csaba Székely, regia Ándi Gherghe (Teatru 3G, Târgu Mureș)
  7. Poveste din Transilvania / Erdélyi Mesede George Ștefan, regia Ándi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea)
  8. Cea mai călduroasă zi din lume, un spectacol de  Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, București)
  9. Povestea păsării fără cuib de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)
  10. 10.Înaintea erei noastre, concept Daniel Chirilă (Teatrul LUNI & Frilensăr)
  11. 11.Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminița Țîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău)

Modulul FEST reunește următoarele spectacole:

  1. Empire, text și regie Milo Rau (Schaubühne Berlin, IIPM – International Institute of Political Murder și Zürcher Theater Spektakel )
  2. The grapes of wrath / Strugurii mâniei de John Steinbeck, regia Luk Perceval (NT Gent, Belgia)
  3. Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andreea și Andrei Grosu (Teatrul Național București)
  4. Stage dogs, text de Florin Piersic jr.,  inspirat de „A life in the theatre” de David Mamet, regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, București)
  5. Wanted (eVenti Verticali, Italia)
  6. Strigătele Parisului,scenariul și regiaMihai Mălaimare (Teatrul Masca București)
  7. Reflection (Lightwave Theatre Company)
  8. Concert Subcarpați 

FEST-FDR, 5 – 13 mai 2018, Timișoara, programul complet aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *