Jurnal de bord: Redescopera Romania – ziua 1

Acum trei sptămâni spuneam aici că voi pleca în Redescopera Romania, proiect  al trecerii oamenilor din online in offline pe drumul redescoperirii Romaniei.

Şi a venit şi ziua mult aşteptată a editiei cu numarul 5 al minunatei nebunii – Redescopera Romania, adică 26.10.2011. Am ales să denumesc în acest mod proiectul, căci e o nebunie să aduni la un loc în jur de 20 de oameni şi să-i faci familiari cu regiuni ale ţării, să-i desprinzi pentru câteva zile din faţa laptopului, doar în timpul zilei, pentru ca seara să-i aşezi din nou în faţa lui pentru că au datoria să transmită mai departe cititorilor  ce frumuseţi pot fi vizitate. Şi, după o zi alături de colegii de ediţie, ajung să spun faptul că este minunată această nebunie. Pentru că, în primul rând am văzut nişte zone de vis, peisaje minunate şi am trăit clipe drăguţe alături de cei din proiect.

Cafeaua de dimineaţă mi-a fost înlocuită de aşteptarea dusterulului numărul 4 care m-a scos l-a plimbare alături de Iyli, Bunsexu şi de Captain Slow – Adrian, pe biturile radioului Bunescu FM, un radio destul de bun, recomandat pasionaţilor de muzică de club, însă uneori şi celor mai liniştiţi şi pasionaţi de alte genuri. Dar nu am renunţat uşor la cafeaua originală şi la întâlnirea de grup cu celelalte dustere am dat curs ritualului meu matinal.

Partea culturală a zilei a început oarecum prost, căci am ratat 2 muzee destul de interesante la prima vedere ( doar din exterior) pe motivul renovării, un lucru bun în fapt, pentru că trebuiesc păstrate în timp şi chiar au nevoie de atenţie deosebită: Muzeul de istorie din Drobeta Turnu-Severin şi Ruinele Cetăţii Medievale – Drobeta Turnu-Severin. Însă următorul obiectiv am reuşit să îl descoperim îndeaproape: Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier I şi să aflăm diverse lucruri foarte interesante referitoare la parte din utilizarea apei din Dunăre. A fost o vizită plăcută, plină de detalii tehnice, multe cifre, pe care am reţinută dar pe carenuo pot descrie prin numere. Dar un lucru de genul a rămas: Hidrocentrala este prima din ţară ca şi dimensiuni şi a treia de pe întregul curs al Dunării.

După vizita la Porţile de Fier am turat motorul, mai mult Adrian, restul de persoane din maşină fiind un soi de galerie cam gălăcioasă, spre Esalniţa, dupa Orşova la Pensiunea Septembrie, imaginea de la început de articol indică peisajul ce l-am avut pe durata prânzului în faţa ochilor. Pot fi admirate nişte peisaje de vis, Dunărea îşi face loc învolburată printre munţi, munţi pictaţi tomnatic de copăceii diveşi coloraţi. Foarte aproape de pensiune am descoperit-redescoperit Statuia lui Decebal de pe Clisura Dunării, dar şi un pui de căţel care era tare drăgălaş şi care a stat foarte serios la poze. 😀

Din păcate a trebuit să-mi abandonez noul prieten, căci din fericire trebuia neapărat să ne continuăm drumul spre Oraşul Luminilor de pe Bega, şi anume, Timişoara. Nu am reuşit să vedem foarte mult din oraş, dar mi-a lăsat o tare bună părere la o primă vedere. Este un oraş viu, spre deosebire de celelate văzute astăzi ( Slatina, Craiova, Drobeta Turnu-Severin) care mi-au lasat o imagine sobră, tristă, lipsită de viaţă. Chiar şi Orşova mi s-a părut la fel, cu toate că o atenţie sporită acordată bunei gospodăriri ar conduce la transformare a zonei în riviera română.

Seara am terminat-o, printr-o micuţă infiltrare a noastră la un bal de Halloween, printre costume care mai de care mai hidoase, într-un local timişorean la invitaţia Nebuloasei şi a celorlator bloggeri din Timişoara. Şi acest local transmitea tot un fel de Bunescu FM, însă aici am şi gustat din ritmurile muzicii prin uşoare scheme de dans.

Dorinţa de a împărtăşi cât mai repede din experienţele trăite în prima zi în Redescopera Romania cititorilor şi urmăritorilor noştri ne-a alungat acasă, însă şi gândul că mâine dimineaţa la ora nouă în continuarea redescoperirii României. Gandurile ni le adăpotim într-un hotel care şi el vrea să insiste în a-mi sublinia că am ajuns unde mi-am dorit: Hotel Timişoara.

Cu siguranţă şi ziua ce urmează va fi îmbogăţiă prin frumoase locuri din Banat. Abia aştept să văd cum va fi.

Redescopera Romania 2011 este un proiect Petrom, impreuna cu BCR,DaciaRomtelecomParalela 45 si Muzeul National al Taranului Roman.

Au mai scris despre prima zi: Anne-Marie, Iyli, plus un filmuleţ tare interesant a încropit Răzvan Baciu.

1 thought on “Jurnal de bord: Redescopera Romania – ziua 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.