Luni e cu Jazz Nouveau

imagesDespre serile de marți în Control știm cu toții că sunt cu prețuri reduse, totul la jumătate de preț, prieteni mulți, povești până târziu în noapte. De ce să nu fie și serile de luni speciale? Nu toate, dar la ceva vreme merge și puțin jazz nouveau, mai exact jazz cu influențe din alte genuri muzicale.  Așadar vor urma niște seri de luni cu concerte, rezultat al colaborării dintre TwinArts și Club Control din București.

Și să-ncep cu începutul. Astăzi, 30 ianuarie, își face apariția la club Control violoncelistul Erik Friedlander care studiază chitara de la vârsta de 5 ani și care trei ani mai târziu s-a hotărât pentru violoncel. Calitățile de improvizator și compozitor i-au adus lui Erik nenumărate solicitări ca muzician de studio încă de la debutul carierei sale.

Un avid și eclectic consumator de muzică el însuși, Erik Friedlander a cântat cu artiști veniți din toate zările muzicale: cameleonicul rock star Mike Patton (Faith No More), Alanis Morissette, Courtney Love, Dave Douglas, Laurie Anderson, dar și John Zorn, unul dintre cei mai importanți și prolifici compozitori contemporani.

https://www.youtube.com/watch?v=hT2jvBUCrZQ

6 februarie, o altă premieră așteptată, Bugge Wesseltoft’s New Conception Of Jazz. – Născut în 1964 în Norvegia, Bugge Wesseltoft devine muzician profesionist la 19 ani influențat de tatăl său, cunoscutul chitarist Erik Wesseltoft. Din 1990 și până în prezent, pianistul își pune semnătura pe nu mai puțin de 45 de discuri, colaborând cu Jan Garbarek, Arild Andersen, Terje Rypdal , Lars Danielsson, Nils Petter Molvaer, Erik Truffaz, Dhafer Youssef, Sidsel Endresen sau Billy Cobham.

Pianist de elită, compozitor și producător, Bugge Wesseltoft pune în 1996 bazele proiectului New Conception Of Jazz, grup ce îmbină muzica electronică de club cu jazz-ul. După 400 de concerte si 5 albume, grupul ajunge pe 6 februarie și pe scena Clubului Control.

20 februarie – pianistul Nitai Hershkovits

Născut în 1988 în Israel, Nitai descoperă pianul și jazz-ul la vârsta de 15 ani, după ce timp de trei ani de cântase la clarinet. Studiază timp de doi ani în Tel Aviv muzica clasică și teorie muzicală cu Menahem Weisenberg, reputatul compozitor israelian. Câștigă patru ani la rând cea mai mare bursă acordată de prestigioasa American Music Foundation.

Talentul său l-a propulsat rapid în prima linia a jazz-ului contemporan, pianistul concertând în întreaga lume la Salle Pleyel, Vienna Konzerthaus, l’Olympia, Alter Oper, North Sea Jazz Festival, Antibes Jazz Festival, Jazz à Vienne, Montreux Jazz Festival, Barbican Center sau Tonhalle.

Publicul român a avut ocazia să-l vadă la Sala Radio alături de celebrul contrabasist Avishai Cohen, din al cărui Trio a făcut parte câțiva ani. Avishai Cohen nu a fost singura colaborare importantă a tânarului pianist, nume ca Jorge Rossy, Kurt Rosenwinkel, Greg Tardy, Charles Davis, Mark Guiliana, Zohar Fresco, Avi Lebovich regăsindu-se de asemenea printre artiștii care l-au dorit alături în studio și pe scenă.

Pe 20 februarie Nitai Hershkovits vine la Jazz Nouveau însoțit de Rejoicer (clape și programming) și Eyal Talmudi (saxofon).

13 martie – trupa Dans Dans

Dans Dans este o combinație unică de muzicieni, formată din Bert Dockx – chitară, Frederic Jacques – bas și Steven Cassiers – percuții.

Încă de la debutul lor, din 2012, fiecare dintre cei trei aduce acestui proiect propriul background muzical. Bert Dockx este cunoscut și ca fondator al trupei Flying Horseman, Frederic Jacques este basistul care îl însoțește în turnee pe celebrul Mark Lanegan (Queens of The Stone Age), iar toboșarul Steven Cassiers concertează cu trupe belgiene de succes, ca Dez Mona sau DAAU.

Discografia Dans Dans listează până în prezent patru albume, iar grupul își va prezenta în România cel mai recent disc Sand. Deși inițial trio-ul belgian s-a remarcat prin reinterpretări de excepție ale unor compoziții semnate Charles Mingus, Ornette Coleman, Ennio Morricone sau David Bowie, Sand este realizat din compoziții proprii.

27 martie – Bil Laurance

Născut în Marea Britanie, Bill Laurance a studiat din copilarie muzica clasică, la doar 14 ani devenind muzician profesionist.  Talentul său remarcabil l-a purtat în turnee pe toate continentele alături de artisti de calibru precum Morcheeba, David Crosby, Salif Keita, Bobby McFerrin, Susana Baca, Laura Mvula, Musiq Soulchild, The Metropole Orchestra, și bineinteles Snarky Puppy, grup cu care a vizitat România în premieră în 2013.

Câștigător a două premii Grammy cu Snarky Puppy în 2014 și 2015, și al premiului Breakthrough acordat de JazzFM, Laurance a fost nominalizat în 2016 la MOBO Best Jazz Act.

Multi-instrumentist, compozitor și producător, britanicul a lansat patru albume solo care  plutesc cu usurință peste orice încercare de încadrare muzicală, libertatea sa creativă fiind totală. Povestite pe armonii de jazz, pop, funk, electronică, sau muzică tradițională africană, călătoriile sonice ale lui Bill Laurance vin la pachet cu un groove și o virtuozitate irezistibile, o experiență live aproape futuristă.

Un pionier și un adept al aventurii muzicale el insuși,  Bill Laurance a dedicat albumul Aftersun (2016) explorării spațiului cosmic. În luna noiembrie a acestui an, muzicianul a înregistrat un live cd/dvd în legendara Union Chapel din Londra, unde i-a avut alaturi pe Michael League la bas și Robert Sput Searight la tobe, colegii săi nu mai puțin celebri din Snarky Puppy.

3 aprilie – Elias Nardi Group feat. Daniele Di Bonaventura

Născut în 1979, Nardi studiază muzica clasică și contrabasul, dedicându-se mai târziu Oud-ului, un instrument ale cărui vechi taine le dezleagă călătorind în mod repetat în Orientul Mijlociu și primind lecții de la maestrul palestinian Adel Salameh.

După albumele Orange Tree (2010), The Tarot Album (2012) și recentul Flowers of Fragility (2015) primite cu entuziasm de critici și public, Elias Nardi pune bazele unui grup din care fac parte celebrul instrumentist Daniele Di Bonaventura (bandoneon), cunoscut pentru colaborările sale cu Paolo Fresu, A Filetta, Miroslav Vitous, Omar Sosa sau Dino Saluzzi ; basistul Ares Tavolazzi( fost basist în grupul prog rock Area) și, ca invitată specială, Nazanin Piri-Niri ( flaut și clape). Pe lângă muzica pentru discurile sale, Elias Nardi compune în mod frecvent și pentru spectacole de teatru.

Arta lui Elias Nardi este mereu surprinzătoare. Oscilând între tradiție și experiment, italianul își concepe și lucrează piesele cu minuțiozitatea unui bijutier al cărui filigran surprinde detalii ale muzicii arhaice, orientale, etno jazz sau prog rock .

8 mai – Marc Ribot (solo)

Născut în New Jersey, locul care a dat atâtea nume mari industriei muzicale, Marc Ribot studiază în copilărie chitara clasică, sub îndrumarea mentorului său, compozitorul haitian Frantz Casseus.  Se stabilește mai târziu în New York, unde instrumentistul se face remarcat și din ce în ce mai apreciat.

Pe parcursul prodigioasei sale cariere, Marc Ribot a însoțit pe marile scene ale lumii un număr remarcabil de staruri. După 1985, anul în care începe colaborarea cu Tom Waits, muzicianul devine acel profesionist al instrumentului la care vor apela o întreagă pleiadă de artiști arhicunoscuți. Ribot înregistrează și concertează de-a lungul timpului alături de Robert Plant, Elvis Costello, Iggy Pop, Elton John, David Sylvian, Diana Krall, Norah Jones, The Black Keys sau Mike Patton (Faith No More), pentru a enumera aici doar câteva dintre vedetele care s-au bucurat de prezența chitaristului american. Colaborările frecvente cu producători influenți și case de producție importante (Atlantic Records, Pi Recordings) și constanta sa activitate alături de compozitorul John Zorn completează  cartea de vizită impresionantă a unui muzician de elită.

În cei peste 35 de ani de carieră, Marc Ribot semnează mai mult de 20 de albume proprii, în care abordează suveran genuri diferite, explorând de la jazz-ul de pionierat până la post rock sau punk. Numeroasele proiecte pe care artistul le-a creat pentru publicul său (Marc Ribot Y Los Cubanos Postizos, The Young Philadelphians, Marc Ribot Trio, Marc Ribot’s Ceramic Dog etc), sau compozițiile originale care au constituit coloanele sonore ale unor filme și documentare de succes (”Gare du Nord”, ”Drunkboat”, documentarul BPS ”Revolucion: Cinco Miradas”, ”The Killing Zone”, ”The Soul of a Man”, ”Sabbath in Paradise”, ”The Kid” etc) întregesc personalitatea uriașă a unui muzician complet.

22 mai – Rotem Sivan Trio

Rotem Sivan s-a născut în Ierusalim, oraș celebru pentru diversitatea de culturi, influențe și tradiții. La vârsta de 4 ani primește cadou de la bunici  o chitară, primul său instrument și cel care avea să-i definească cariera muzicală. După terminarea liceului de artă, Rotem se înscrie la cursurile Universității de Muzică Buchmann-Mehta din Tel Aviv, unde studiază compoziție clasică.  Imediat după absolvire, Sivan se mută la New York, unde frecventează The New School for Jazz & Contemporary Music, urmându-și astfel pasiunea pentru jazz.

Concertează pe efervescenta scenă locală alături de Peter Bernstein, Ari Hoenig, Ben Street sau Ferenc Nemeth în celebrele cluburi Smalls, Birdland, The Jazz Gallery, Blue Note, dar și la marile festivaluri ale lumii: Montreux, Bern Jazz Festival, Sonora Jazz Festival în Mexic sau Exposure Jazz Festival în Israel.

Debutul său discografic (Enchanted Sun-2013) a fost remarcat imediat de prestigioasa revistă Down Beat Magazine care i-a acordat 4.5 stele, la fel ca și următorului album apărut în 2014, ”For Emotional Use Only”. A New Dance este al treilea disc al artistului și apare în 2015.

Chitarist foarte tehnic, cu un sofisticat simț al ritmului și melodiei, Sivan aduce un suflu nou pe scena de jazz contemporană.

Pentru mai multe informații, consultați site-ul TwinArts.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *