știre: clătite normale

Prin luna decembrie a anului trecut am avut o tentativă de a face clătite, ba chiar am invitat, ca o gazdă bună ce-s, și pe-o prietenă. Și am greșit, ingredientele, timpii, rețeta, ceva nu a fost ok pentru că am reușit să afum casa, să obțin niște clătite carbonizate, chiar dacă eu respectasem toate cantitățile indicate de bucătarul șef aka mama.

Am promis atunci că nu voi mai încerca să fac clătite, am acceptat situația. Asta este. Pot să fac sarmale sau plăcinte, dar exclus clătite. Dar, cumva, în adâncul sufletului meu, rac convins și moldoveancă declarată la naștere nu puteam accepta acest gând. Am început să mă informez, să studiez cauza rateului culinar. :)) Și am aflat două luni mai târziu că reușita-mi stătea în tigaia folosită. Am primit în dar una nouă de la Tefal, a venit de fapt la pachet cu o provocare, să pregătesc unele într-o combinație made in Italy și să particip cu ea într-o competiție.

Și m-am tot gândit cum să fac să-mi cuceresc prietenii din mediul online, ce rețetă să utilizez, ce aranjament. Mama mi-a zis atât: nu te gândi prea mult, fă ceva care să-ți placă ție, să fie comestibil 😀 și mult spor, eu o să fac niște poale-n brâu, hai Moldova.

Și am intrat în bucătărie, cu niște bătăi ale inimii ușor trecute de limita normalului. Și am ales să respect sfatul primit: ceva simplu și care să-mi placă, deci exclus dulce.

Pentru clătite am folosit 200 ml de lapte, 200 g de făină albă, două ouă și un strop de sare. Le-am dat pe mâna blenderului și am pregătit și tigaia. În 10 minute aveam 6 clătite perfecte. NU ARSE, nu negre. 😀

Și ca să fie made in Italy, temă pentru care am avut la dispoziție sparanghel, prosciutto crudo, usturoi și brânză Philadelphia, am aranjat aceste ingrediente într-un vas de yena, le-am lăsat 10 minute la foc mic și a ieșit ceva delicios, zic eu. Le-am aranjat puțin pe farfuria-mi preferată și asta a fost.

Deci am reușit și-această provocare, am câștigat lupta-n bucătărie, dacă voi câștiga și concursul, rămâne de văzut!

#ilovepancakes #fabricadeclatite

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *