Testează şi Pictează cu Pastă de Dinţi, artă colaborativă pentru copii

Mi se pare exagerat când aud că în țara noastră nu se fac lucruri, nu se investește în nimic. Am prieteni care fac lucruri, citesc despre oameni creativi etc. Da,  sunt și multe aspecte în cadrul societății la acest capitol, dar cred că ne face bine la psihic să cunoaștem și părți pozitive ale societății. Chiar mă gândesc să prezint mai departe proiectele care-mi atrag atenția.

Spre exemplu, astăzi, am dat de proiectul Testează şi Pictează cu Pastă de Dinţi, unic în România, realizat de ONG-ul Sănătate pentru Viaţă, în colaborare cu Kaufland România, partener principal al proiectului, şi Colgate România. Timp de şase luni se vor ține 24 de ateliere de artă colaborativă Roxy & Kids Art și educaţie pentru sănătatea orală a micuţilor. Aceste workshop-uri dedicate atât copiilor, cât şi părinţilor, se vor desfăşura în grădiniţe și fundaţii caritabile din București. 

“Am creat acest proiect unic în România ca răspuns la rezultatele alarmante ale celor mai recente studii de piaţă, care arată că un român își schimbă periuța de dinți o dată la un an şi jumătate, în comparaţie cu germanii, spre exemplu, care o înlocuiesc cel puţin o dată la trei luni. Mai mult, în zona rurală, românii încă mai schimbă periuţa de dinţi doar o singură dată în 10 ani! Aşa că am ales ca, prin învățarea ludică, să explicăm celor mici cât de distractiv şi artistic poate fi întregul proces de spălat  pe dinţi”, susţin reprezentanţii Sănătate pentru Viaţă.

Această iniţiativă unică în ţară, dedicată îngrijirii dentare adecvate şi sănătăţii orale a celor mici, se desfăşoară în două etape: 1 aprilie – 30 iunie şi 1 septembrie – 30 noiembrie. O parte din ateliere vor fi realizate în grădiniţe, în timp ce altele sunt organizate în cadrul asociaţiilor şi fundaţiilor care sprijină copiii defavorizaţi sau micuţii bolnavi. Până acum, patru ateliere menite să aducă zâmbetul pe buzele copiilor au avut loc în colaborare cu Help Autism Association şi Dăruieşte Viaţa Foundation, Grădiniţele Happy Kids şi Kluge Kinder.

Timp de două ore, în cadrul atelierelorTestează şi Pictează cu Pastă de Dinţi, copiii cu vârsta între 1,5-8 ani vor utiliza un material cu totul original pentru a crea opere de artă: pastă de dinți colorată. Cei mici vor picta cu ajutorul periuţei şi pastei de dinţi de diferite culori, iar desenele lor vor fi interpretate de către artistul vizual Roxana Ené, sub forma unor minunate lucrări de artă abstractă.  Acest proiect artistic reprezintă o experienţă remarcabilă pentru copii, care învață într-un mod cu totul diferit ce înseamnă sănătatea dentară.

În timp ce copiii desenează, părinţii prezenţi participă la un curs de parenting (“Părinţii Ventuză”) la un curs de parenting (“Părinţii Ventuză”) cu un psiholog acreditat din cadrul Centrului de Psihoterapie și Consiliere familială CUORE. La final, va exista o sesiune de interacţiune între copii şi părinţi, sub ghidarea moaşei Vania Limban care va explica părinţilor importanţa unei îngrijiri corecte şi costante a dinţilor micuţilor.

 

ONG-UL SĂNĂTATE PENTRU VIAŢĂ este platforma pe care se desfăşoară proiecte educative sociale pentru copii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *