Vreau mai mult!

Ne dorim mai mult, îmi doresc mai mult pentru că, de fapt, sunt în măsură să vorbesc doar despre mine. Uit să apreciez ce am în acest moment, acum. Și de aici începe tot conflictul meu interior. Trec peste faptul că nu am putere decât asupra prezentului. Mă pierd în detalii, trag de mine și mă raportez la ce vor zice alții, trecând cu lejeritate peste faptul că este important să fiu eu mulțumită de ceea ce mi se întâmplă. Este normală critica pe care mi-o aplic atât timp cât ea nu îmi face rău. Este normală atât timp cât o raportez la filtrele mele, nu dincolo de ele, nu la cele ale celor din jurul meu.

Este normal să vreau mai mult. Poate de aceea de fiecare dată când mi se zice un bravo, oricât de sincer ar fi el sau când îmi este apreciată munca, mă uit suspicios la cuvintele pe care le aud sau pe care le citesc. Imediat mă gândesc că pot mai mult și construiesc rapid un plan în mintea mea pentru a face și mai mult. Dar uit să mă bucur de momentul meu de glorie. E un moment de glorie, nu e nu știu ce victorie, nu e un război câștigat, însă, e o realizare care ascunde în spatele ei niște ore, zile, ani de muncă. Și aici greșesc, nu am răbdare cu mine și cu puterea mea și uit că pot apărea momente de epuizare. Momentele de epuizare psihică sunt cele mai cumplite pentru că pe alocuri se reflectă în probleme de sănătate și după tratamente fără prea mari rezultate, concluzia este că soluția adevărată e în alt loc, e de altă dimensiune.

Da, vreau mai mult, dar învăț să apreciez victoriile, prezentul, ce am aici și acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *