Ajută un copil cu autism să meargă la şcoală

Daca incercam sa ne amintim segmente din copilaria noastra, prima zi de scoala, apare o oarecare nostalgie in starea noastra de spirit, un zambet de dor dupa anumite momente. Sunt clipe  destul de importante pentru existenta noastra.

Sunt zilele în care am testat  noi emoţii, zile în care am început vieţa profesionala, în care am început noi prietenii, ni se dă starul în viaţă şi toţi plecăm din acelaşi punct.

Citeam într-un articol din America cum că la două zile după începerea anului şcolar, maşina care transporta elevii de la şcoală spre casă s-a defectat şi unii copii au fost nevoiţi să parcurgă drumul spre casă pe jos. „Selecţia”  copiilor a fost făcută de doamna învăţătoare în funcţie de dizabilităţi, de bolile acestora. Astfel un copil cu autism a avut de explorat de unul singur un drum de 5 kilometri. A fost cumplit pentru părinţi momentul când au aflat că va ajunge şi el acasă, însă puţin mai greu, în funcţie de vizeza sa de deplasare, însă a reuşit să îşi menţină calea şi a ajuns cu bine acasă. Şi nu a fost singura problemă apărută în viaţa acestui copil, au urmat zile în care colegii îl respingeau, învăţătoarea nu îl implica în activităţi. După o lună, părinţii au fost nevoiţi să-l mute la o altă şcoală, după o altă lună la o altă şcoală. Şi astfel, acest băieţel a mers la 8 şcoli într-un singur an. Nu este un lucru deloc benefic pentru evoluţia unui copil aceste schimbări în mod frecvent.

Aceste îndepărtări din sistem se produc şi la noi în România. De fapt eu am încercat să subliniez faptul că nu se produc doar în România. În această privinţă, la noi s-au încercat producerea unor schimbări , crearea unor programe menite să educe, să ofere un sprijin în această direcţie.

Astfel, Butterfly Media Group, alături de cei de la Kanal D, vor da Sâmbătă, 22 Septembrie, de la ora 15:00, în Vitantis Shopping Center (hartă), startul campaniei ˝Ajută un copil cu autism să meargă la școală!˝.

Alături de vedetele Kanal D, Christian Sabbagh, Simona Pătruleasa, Silvia Ioniță, Raluca Lăzăruț și Bianca Ioniță, Asociația Învingem Autismul și programul Jucăriada, cu sprijinul Butterfly Media Group, copiii cu autism și cei cu dezvoltare tipică vor participa împreună la ateliere de pictură și lucru manual, realizate în locul de joacă Yellow Place, din centrul comercial Vitantis. Copiii de la centrul Învingem Autismul, sprijiniți de terapeuții lor, vor prezenta pentru prima dată în public un dans pe care l-au pregătit aproape zinic și care va fi o surpriză inclusiv pentru părinții lor. La eveniment va participa și grupul ContraPunct, care vine să susțină această cauză cu dansuri și cântece. Toți copiii vor fi întâmpinați cu premii speciale din partea Vitantis Shopping Center și a partenerilor: DOMO și Carrefour.

În plus, sâmbătă va avea loc şi lansarea, în parteneriat cu Editura Frontirea și Librăriile Cărturești, a cărții În zbor barba nu crește. Cartea este un jurnal emoţionant, care povestește cu umor și optimism întâmplări adevărate trăite de Horia Rizea, un băiat de 13 ani, alături de Kiti, sora sa cu autism. Lansarea va fi însoțită de o expoziție de fotografie-eseu despre Horia Rizea și familia sa, realizată de fotograful Andrei Pungovschi. Din Vitantis Shopping Center, Caravana va pleca în Cluj şi Iaşi, unde vor fi organizate si sesiuni de lectură a cărţii scrise de Horia Rizea.

“Integrarea în şcoală este necesară și posibilă, dar acest lucru presupune activităţi suplimentare de pregătire, cu personal specializat în intervenţii specifice pentru copiii cu autism, care pot costa și peste 1000 Euro pe lună. Totodată, este absolut necesară informarea şi formarea cadrelor didactice, care sunt încă nepregătite să primească elevi cu autism în clasele lor, dar și schimbarea mentalității părinților celorlalți copii.” a declarat Andreea Sorescu, directorul executiv al Asociației Învingem Autismul.

„Ne-am implicat pentru că, dacă ești indiferent, nu poți schimba nimic în jurul tău și în comunitatea în care locuiești. Este nevoie de mai mult efort pe care să îl depunem împreună pentru a face posibilă dezvoltarea corectă a unui copil cu probleme de sănătate. Într-o societate normală, fiecare copil, cu sau fără autism, trebuie să aibă unde merge la școală.” a declarat Vlad Dragoescu, directorul general al Vitantis Shopping Center.

Organizatorii vor să sensibilizeze publicul larg prin campania ˝Ajută un copil cu autism să meargă la școală!˝ și să contribuie decisiv la depășirea prejudecăților, bariere reale în integrarea școlară și socială a persoanelor cu autism. Vedetele Știrilor Kanal D, se vor implica personal în această campanie și ne vor ține la curent permanent cu materiale emoționante despre provocările zilnice prin care trec familiile care au copii cu autism și organizațiile neguvernamentale care sunt nevoite să se autosusțină ca să ofere servicii pentru persoanele afectate de această tulburare.

Fondurile strânse în urma campaniei vor ajuta la pregătirea  specializată pentru școală a copiilor care beneficiază de serviciile Centrului Învingem Autismul  și la formarea a 100 de cadre didactice din țară, din grădinițe și școli de masă în metode de predare pentru copiii cu autism.

Organizatorii au decs că vor implica și autoritățile în susținerea serviciilor dedicate copiilor cu autism printr-o petiție online de strângere de semnături susținute de FEDRA – Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, din care Asociaţia Învingem Autismul face parte. FEDRA este prima federaţie de acest tip din România, care are ca membri în principal organizaţii de părinţi şi se doreşte a fi o voce puternică şi unitară a organizaţiilor de profil din România, având ca scop crearea şi păstrarea unui mediu adecvat pentru stimularea şi sprijinirea persoanelor. Petiția online va avea ca scop sensibilizarea autorităților statului de a sprijini inclusiv financiar terapiile pentru persoanele cu autism.

Incidenţa copiilor cu autism este din ce în ce mai alarmantă. Conform statisticilor internaţionale, 1 din 100 de copii este afectat. Autismul este o tulburare neurobiologică severă, care afectează comunicarea, relaţionarea şi integrarea senzorială a individului. Fără intervenţie, riscul este ca acea persoană să rămână izolată toată viaţa şi dependentă de sprijinul altei persoane.

Campania ˝Ajută un copil cu autism să meargă la școală!˝ continuă  în fiecare sâmbătă, în Vitantis Shopping Center, între 22 septembrie și 13 octombrie. Astefl, cu mic  cu mare, fiecare este binevenit acolo. Copii cu autism pot fi ajutaţi şi printr-o donaţie de 2 Euro la sms 8422.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *