Al meu 2011

Dacă încerc să mă gândesc la anul 2011 , pentru o fracţiune de secundă am impresia că a trecut foarte repede . Însă dacă gândesc defalcat , pe luni , ajung să spun că parcă am trăit vreo 2 ani anul acesta .

Da , a trecut într-adevăr foarte repede , însa a fost un an foarte încărcat , cu multe lecţii , mulţi oameni , clipe frumoase , momente dificile . Nu a fost deloc un an uşor , dar am reuşit să ajung la sfârşitul lui , ceea ce înseamnă că am reuşit să lupt . Nu m-am luptat cu oameni , ci am luptat cu dorinţele şi visele mele . Sună oarecum pompoasă exprimarea , dar este prezentarea realităţii , a ceea ce am trăit eu în acest 2011 al meu .

Cea mai importantă realizare pentru acest an este mutarea mea la Bucureşti . A fost un vis pentru care luptam prin 2006 , am cedat în favoarea Iaşului unde mi-am început construirea carierei de funcţionar public căreia i-am dedicat 5 ani , oraş în care mi-am făcut mulţi prieteni şi m-am ataşat de diverse locuri .

Pentru mine Iaşul va rămâne mereu locul în care voi reuşi cu ajutorul unei plimbări de-a lungul Copoului sub stricta conducere a mirosului de tei înflorit să mă liniştesc , să-mi pun ordine în gânduri . Însă este un oraş mult prea liniştit pentru firea mea . Viaţa oraşului a fost deja scrisă cu sute de ani în urmă ( după părerea mea ). Locuitorii , studenţii , turiştii doar trec şi-i răsfoiesc paginile .

La Bucureşti , avalanşa de oameni , scrie zilnic parte din viaţa oraşului , este plin de viaţă , de activitate , şi zi şi noapte este multă forfotă . Fiecare îşi vede de drumul său , de limita sa temporală şi este un lucru bun , pentru că nu mai există preocuparea continuă asupra a ceea ce face cel de lângă .
Dar înainte de a face acest mare salt al vieţii mele , am împlinit un alt vis , am vizitat Franţa şi în special Strasbourg-ul care m-a fermecat prin influenţa sa nemţească . Dar nici Paris-ul nu s-a lăsat mai prejos când la vederea impunătorului turn Eiffel am simţit o puternică emoţie nemaitrăită până atunci . Este tare plăcut sentimentul când conştientizezi că ai realizat ceea ce ai visat . :D Este un sentiment pe care îl recomand cu drag .

După ultimul examen care mă mai ţinea “legată” de Iaşi , susţinerea disertaţiei , am făcut pasul cel mare şi m-am mutat la Bucureşti , într-o zi pe care nu o voi uita cu siguranţă , căci tot atunci afost şi concertul lui Bon Jovi . :D

Acum a trecut ceva timp , am intrat în alte cercuri de oameni , mi-am făcut alte cunoştinţe , viaţa mea a căpătat alt sens , altul este drumul pe care păşesc acum . Mi-a fost greu , dar nu mi-a fost teamă pentru că ştiu că dacă îmi propun ceva , dar fără vreun gând rău asupra vreounei persoane din jurul meu , reuşesc .

Printre realizările acestui an al meu pot nota că :

  • în martie am intrat în echipa Plantăm Fapte Bune , Mişcarea Naţională de Împădurire :D
  • tot în martie ( la #Canyonsportmeet Braşov ) şi în iunie ( la Femei pe Mătăsari ) am jucat fotbal cu bloggeriţele ;
  • în aprilie am petrecut clipe tare faine la SpringTweetMeet la Cluj Napoca unde mi-a fost consolidată ideea ca sunt oameni tare faini clujenii . Despre ei se pot afla lucruri exclusiv în exclusivitate pe ciulea.ro ;
  • în iulie mi-am amintit cum este să merg în tabără , însă acum a fost una cu adevărat reuşită , la munte , organizată de Revista Biz : Biz Summer Camp ;
  • în toată luna august am cunoscut Bucureştiul plimbându-mă şi rătăcindu-mă pe străzi cu bicicleta ;
  • în luna septembrie am participat la Triathlon Mamaia cu bloggerii , la proba de bicicletă ;
  • tot în luna septembrie am ” fugit ” la mare cu Flavia , Bogdan şi Panduţu . Cu ei am văzut primul răsărit la mare pe 2011 şi am făcut ultima baie în mare tot pentru acest an ;
  • în luna octombrie am Redescoperit România , Banatul , însoţită de bloggeri , cu sprijinul Petrom,  BCR , Dacia , Romtelecom , Paralela 45 şi Muzeul Naţional al Ţaranului Român.
  • în noiembrie am contribuit la realizarea unui minunat eveniment alături de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation , şi anume , Gala persoanelor cu dizabilităţi , ediţia a doua ;
  • în decembrie s-a materializat cu adevărat ceea ce mi-am propus la sfârşit de 2010 , şi anume , CARIERĂ . Mai ţii minte Lavinia ?


Am învăţat multe despre oameni în acest an , am gustat din dezamăgiri , am cunoscut persoane care ştiu să aprecieze chiar şi un zâmbet . A fost un an plin de evenimente , un an de luptă pe care nu pot spune că am câştigat-o , ci doar că am participat la ea cu fruntea sus şi cu toată muniţia din dotare , poate ar mai fi fost necesar puţin egoism şi încă un strop de ambiţie.

Pentru anul care vine îmi doresc sănătate şi putere de muncă , căci avându-le pe acestea două , celalte sunt mult mai uşor de realizat .

Mulţumesc 2011 pentru tot ce mi-ai dat !

2012 te aştept cu braţele deschise!

 

8 thoughts on “Al meu 2011

  1. Un post foarte, foarte interesant. Multe realizări notabile, multe bucurii. Să te țină Dumnezeu sănătoasă să poți face mult mai multe în „2012-le tău”…Felicitări și „Un an nou fericit”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *