Am nevoie de ajutor!

Acum 7 ani am plecat de acasă pentru a-mi construi un măreţ viitor. Am lăsat o casă pentru altele 8, până în prezent. De fapt zilele astea încerc să mă aşez în cea de-a 8-a. Cutii cu lucruri, mobilă, drumuri, aranjamente, var, vopsea, ceva de vis…sau nu. Nici nu am ajuns să mă obişnuiesc bine într-una că am şi schimbat-o, pentru una mai simpatică sau dintr-un alt oraş sau mai bine poziţionată sau situată în apropierea vreunui parc (este vorba despre cea care urmează să îşi deschidă uşa pentru mine în viitorul apropiat şi sper că nu unul prea scurt).

529814_10200958540394824_414501993_nNu sunt deloc plăcute aceste transferuri între case, nu se poate instala sentimentul de apartenţă pentru că nu se ştie cât se va locui acolo. Cel puţin eu asta simt.

Însă nevoia de ajutor nu este legată de noua mea locuinţă. M-am descurcat eu cu văruitul, vopsitul, mutatul (am tot învăţat în ultimii ani). Nevoia mea este de fapt una colectivă. Habitat for Humanity, acei minunaţi care fac posibilă construirea de case pentru cei  ce îşi doresc un adăpost, au aranjat construirea uneia pentru 6 persoane cu dizabilităţi fizice şi mintale. Subiecţilor în cauză li se va construi casa despre care am mai scris, şi anume Casa Mihail. Era plănuită pentru luna aprilie, dar ploile nu au permis acest lucru.

Suma necesară se pare că este “puţin” peste cea oferită de sponsori: este nevoie de 150.000 de euro şi sponsorii oferă 130.000. Diferenţa?! păi ce ce vor participa la construirea casei vor “plăti” o taxă de 250 de euro, bani ce se vor strânge tot pentru Casa Mihail.

Eu trebuie să strâng 250 de euro, mai exact 1100 lei şi aici am nevoie de ajutor. Aş putea încerca să-mi conving fiecare prieten de pe facebook să-mi dea 1 leu, ar fi ceva, aş strânge rapid banii.

Trebuie să găsesc o metodă de colectare sigură şi rapidă a banilor pentru că pe 25 mai va fi nevoie de ei la Casa Mihail. Nu m-am gândit încă la soluţia ideală (cum voi strânge banii) pentru că am avut de muncit la noua mea locuinţă :D

Până la găsirea acesteia, cine vrea să dea 1 leu, 2, 3 sau cât îl lasă inima mă poate contacta fără reţineri. Eu mulţumesc anticipat :D

2 thoughts on “Am nevoie de ajutor!

    1. Mulţumesc! Da, ar fi mai simplu prin paypal pentru tine, în caz că vrei să ajuţi. Dă-mi un mesaj dacă te hotărăşti :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *