Cantonament 3.0 – parte motivationala

Sportul este o pasiune a mea chiar dacă nu practic unul de performanţă şi chiar dacă în momentul de faţă nu a foarte multe cunoştinţe în domeniu sau chiar dacă nu îi aloc foarte mult timp. În Cantonament 3.0 am învăţat că trebuie să îmi respect această pasiune, să ţin la ea şi să o fac parte din viaţa mea.

Pentru mine a fost pentru prima dată când am alergat, respectiv pedalat pe timp de iarnă prin pădure. Nu regret nicio clipă timpul petrecut la Predeal şi nu regret nici faptul că m-am trezit dis-de-dimineaţă pentru a alerga prin frig, ninsoare. M-a încercat sâmbătă un sentiment tare plăcut. O dată ce mi-am adaptat respiraţia la aerul rece inspirat simţeam cum aerul rece şi curat de munte îmi pătrunde în vene şi-mi dă multă energie.

Acelaşi lucru l-am simţit şi în partea din zi dedicată pedalatului, pasiunea mea supremă. A fost plăcut şi din prisma peisajului: în faţă se vedeau piscurile munţilor printr-un văl uşor de ceaţă, pe o parte ne străjuiau copacii acoperiţi de zăpadă, iar pe cealaltă parte ne conducea în traseu Prahova cu al ei susur şi curgere lină, imagini de basm aş putea spune.

Nu pot spune că am învăţat în acest cantonament mai multe lucruri despre pasiuni, ci am reuşit să cresc cel puţin cu o treaptă gradul de motivaţie în ceea ce priveşte pasiunile mele, nu doar sportul. Cu siguranţă după acest week-end voi mai căuta să redescopăr vechi pasiuniu sau de ce nu chiar unele noi.

Merită memorat şi aplicat mesajul transmis de Serban Ciusca:

Ai o pasiune? Alocă-i mai mult timp! 

Ai avut o pasiune? Redescoper-o! 

Nu ai o pasiune? Găseşte-ţi-o! E în tine! Vei începe să trăieşti. (în momentul în care îţi descoperi pasiunea începi cu adevărat să trăieşti!) 

Mulţumesc SmartAthletic pentru că aveţi grijă de pasionaţii de sport şi mulţumesc Bogdan Antohe că m-ai introdus în această lume cu pasiuni dragi.

1 thought on “Cantonament 3.0 – parte motivationala

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *