Ce-i al tau, al tau ramane!

In relatii nu are ce cauta posesivitatea. Acest termen trebuie sa  fie o necunoscuta, daca cineva ne este sortit, al nostru va fi pe vecie, ma rog, pana la sfarsitul vietii.

Plecând din plan teoretic,  adică de la explicația ce ne-o oferă DEX-ul, a poseda înseamnă a avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea ta, a dispune de ceva, a stăpâni. Așadar, tendința de a controla, de a simți că îl ai pe celălalt în posesia ta  este diferită de respectul și reciprocitatea care însoțesc relația de iubire autentică.

Se dă momentul în care intrăm într-o relație. Facem acest pas deoarece suntem atrași de persoana respectivă: poate de înfățișarea ei, de modul ei de a gândi, de modul ei de acționa. Sau acest personaj ne încântă cu ceva în mod deosebit și ne dorim să fim în a sa companie, așadar începem o relație. Nu știm exact ce este, dar acceptăm acel început.

În scurt timp ne punem amprenta în acea relație, ne impunem punctul de vedere în ceea ce privește modul în care celălalt trebuie să acționeze sau să se comporte. Faptul că sentimentele noastre încep să se facă  cunoscute ne dau de înțeles că ne îndreptățesc totodată să transferăm asupra celuilalt autoritatea și îl luăm în stăpânirea noastră. Uităm de fapt că cel de lângă noi este o ființă vie, cu sentimente , cu emoții, cu propriile ei simțiri și convingeri. Nu este nici pe departe o persoană care trebuie să se conformeze  regulilor sau convingerilor noastre.

Într-o relație, ce nu conștientizeză multe persoane, este faptul că iubirea nu are nicio legătură  cu faptul că-i spui partenerului tău ce să facă și cum să facă, să se comporte așa cum vrei tu. De multe ori aud: “păi dacă mă iubește, bineînțeles că trebuie să facă cum vreau eu…” STOP! Asta nu este iubire. Tu nu ești stăpânul/stăpâna acelei persoane.

Dacă ești iubita sau iubitul acelei persoane nu poți să-i impui un anumit mod de viață, de acțiune sau de comportament. Acest fapt înseamnă îngrădirea libertății. De fapt, atunci când celălalt te iubește, vrea și el să-ți arate acest lucru și consideră că, dacă îți face pe plac, tu o să înțelegi asta.

Dar asta NU este o relație de iubire, ci o relație de dominare, de posesivitate, de stăpânire a celuilalt. Poți fi posesorul unei mașini,  al unei case, al unui apartament, puteți fi amândoi posesorii unui bun însă nu puteți fi proprietatea celuilalt.

Niciunul din noi nu suntem deținătorii altei persoane. Sclavia a fost abolită de mult timp. Dar dorința oamenilor de a poseda alți oameni nu a dispărut.

Iubirea nu înseamnă posesie. Iubirea este, așa cum spunea Kahlil Gibran, “singurul lucru  pe care  atunci când îl împarți cu cineva se amplifică, se dublează”. De fapt, nu știm să trăim în doi până nu învățăm să trăim de unul singur.

Cuplurile care trăiesc în armonie nu sunt cele identice în gândire, comportament și atitudini. Ei nu sunt copii la indigo. Sunt acei parteneri care au învățat să-și accepte diferențele, să și le înțeleagă și în cele din urmă să se completeze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *