Ce mai mănânc?!

De când mă știu nu am avut o directă preocupare pentru mâncare, nu am făcut mofturi la bucatele ce mi-au fost servite pentru că așa am fost de fapt educată. Nu fiecare își permite să pună în farfurie bunătăți și nu este politicos să strâmbăm din nas la mâncarea primită.

Dar am învățat cu timpul că nu este chiar așa. Trebuie să mănânc ceea ce vreau eu, ce-mi place, ce simt eu că-mi face bine. Și uite-așa am ajuns să fiu aproape 4 ani vegetariană(am renunțat tot pentru că așa am vrut eu).

946521_479595155452561_1297578400_nDupă 3 ani de răsfăț culinar, gândurile mi-au zburat iar la ideea să fiu vegetariană, dar lacto-vegetariană. Nu pot renunța la lactate, nu e vară adevărată aia în care nu mănânc caș proaspăt cu ceapă verde sau urdă cu ardei. Am și eu slăbiciunile mele culinare. Aici intră și fructele uscate și semințele.

Fructe proaspete nu prea-mi permite stomacul să consum, dar pe cele uscate le preferă și el. Batem palma și mergem mai departe având cu siguranță același zâmbet la vederea unei pungi de merișoare sau goji sau caju sau migdale sau semințe de dovleac. Pfff ce delicii am enumerat în timp ce savurez un mix din toate acestea.

Dealer-ul meu principal pentru astfel de produse este SOLARIS – belșug din natură. Produsele din această gamă sunt de găsit la fiecare supermarket, sunt pentru orice buzunar și pentru o viață sănătoasă. Este important și consumul cu moderație pentru că or fi ele resursă de sănătate, dar sunt și o bogată sursă de calorii.

Să fim sănătoși și să consumăm ceea ce ne place, asta-mi spun zi de zi și mi-e bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *