Cu…şi despre dor

PQZRe4dgOLuPOwA5GRM8Mi-e dor de acea stare, mi-e dor de acel zâmbet, mi-e dor de acel loc, mi-e dor…

Şi totuşi ce reprezintă acest dor? Când spunem îmi este puţin dor sau foarte tare dor, cum măsurăm acest lucru? Folosim termometrul, cântarul, măsurăm din ochi?

Dorul este un sentiment a cărui definire este destul de greu de transcris într-o propoziţie. Nu ţine doar de un gând plăcut legat de o persoană iubită, dar care se află la distanţă de noi; nu se regăseşte doar în simţirea unei nevoi vitale de a o avea lângă noi; nu îşi găseşte conturul doar în chipul ei. Dorul este compus într-un oarecare fel de prezenţa persoanei dragi, o amprentă a ei  şi într-un grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.

Dorul ca si stare de spirit nu este atât de uşor de explicat sau de înfruntat. Indiferent de cât de puternici sau de neînvins ne arătăm, acest sentiment ne încolţeşte la un moment dat pe fiecare, fie că este legat de un loc, de o persoană, de un iubit sau o iubită. Ajungem cu toţii să spunem: mi-e dor. Nu este nevoie să rostim, să ştie tot poporul ceea ce avem noi în suflet, aici vorbim despre ceea ce simţim, fie că recunoaştem sau nu.

Eu sunt de părere că şi acest dor, pe lângă partea de intensitate, se clasifică şi în funcţie de durata sa. Apare dorul lung, caracteristic persoanelor extrem de sensibile, care nu trec uşor peste o despărţire. În aceste situaţii putem spune că dorul poate fi asemănat cu doliul. Într-adevăr, nu în toate situaţiile este vorba de pierderea definitivă a unei persoane. La urma urmei, dacă îţi este foarte dor şi persoana de care te-ai despărţit sau de locul în care nu ai mai ajuns, poţi da totuşi un telefon pentru a reauzi vocea sau poţi face un scurt drum şi ai învins dorul.

Este asemănător dorului pentru că trecem cam prin aceleaşi stări până ajungem la acceptarea lui ca un component permanent în viaţa noastră: negare şi izolare, furie, negociere, depresie şi în final, acceptare. Se întâmplă cam la fel ca la orice pierdere suferită.

În momentul în care ajungem în stadiul de acceptare deja lucrurile se simplifică mult, tot resimţim dorul, tot ne-am dori ca acea persoană să fie lângă noi, dar înţelegem şi acceptăm că nu se poate, suntem recunoscători pentru momentele în care putem vorbi şi nimic mai mult.

Mai există şi dorul scurt. Este un dor fără etape, în această situaţie existând doar un sentiment puternic de nerăbdare, de aşteptare a momentului în care se va sfârşi. Este recomandat să încercăm să ne detaşăm în aşteptarea acelui moment, căci altfel există posibilitatea să transformăm timpul într-un duşman de neînvins, să facem pe acesta să pară că ţine o veşnicie. Este foarte important să reuşim să ne menţinem controlul şi vom avea doar de câştigat.

“Dorul este focul ce arde speranţele, dorinţele, durerile…iar cenuşa care rămâne reprezintă amintirile”.

2 thoughts on “Cu…şi despre dor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *