Cursuri la Facultatea de Blogging şi Social Media

Având în vedere timpurile prin care trecem, acestea care social media joacă un rol deosebit de important, consider că înfiinţarea unei Facultăţi de Blogging şi Social Media ar fi de maxim interes şi la mare căutare. Făcând un research asupra a ceea ce se găseşte acum în blogosfera românească(mă refer la învăţăcei) am ajuns la concluzia că se impune o educare a bloggerilor pe parte de conţinut, limbaj utilizat, nişă aleasă, transmitere a mesajului.

Şi cum nu poate funcţiona o facultate fără o parte de triere/monitorizare/verificare a ceea ce s-ar putea creea în timpul orelor de curs, eu aş propune şi înfiinţarea unui departament special cu oameni speciali.

Încadrarea didactică în cadrul acestuia se va face  pe anumite criterii cheie:

Bobby Voicu va fi responsabil cu disciplina şi organizarea blogurilor (urmărind proiectul Redescoperă Romania am observat cât de serios este pe această latură, abaterile fiind interzise);

–  un regulament riguros va fi întocmit de Bobby Voicu alături de Alexandru Negrea care va răspunde şi de finanţarea cuvintelor şi de organizarea lor pe reţele sociale;

Cristian China Birta va fi răspunzător cu regulile din cadrul jocurilor de cuvinte, va organiza sesiuni de evaluare   pe care va trebui şi să le arbitreze (bineînţeles, cu sprijinul colegilor de departament);

Andrei Crivăţ se va ocupa de condimentarea şi modalitatea în care vor fi preparate şi servite textele;

– Cristina Popescu (Romtelecom) va avea ca responsabilitate funcţionarea la parametri normali a internetului pentru a putea fi transmise întotdeuna în timp util evaluările, mai exact se va ocupa de mediul de propagare al informaţiilor.

Promovarea acestui departament,dar şi a Facultăţii de Blogging şi Social Media ar putea fi realizată joi, 22 septembrie, de la ora 19:00, la Clubul Ţăranului Român, în cadrul evenimentului de lansare al Blogoree.

Blogoree.ro este singurul forum dedicat comunității bloggerilor din România, dar și tinerilor comunicatori, advertiseri şi marketeri interesaţi de informaţii despre promovarea în mediul online.

Ce îşi propune:
• să ofere un loc în care bloggerii începători pot găsi răspunsuri la întrebările lor despre blog şi blogging;

• să concentreze cele mai importante resurse legate de blogging într-un format uşor de înţeles şi accesibil;

• să ofere sfaturi concrete legate de construcţia şi menţinerea unui blog, dar şi de promovarea acestuia în social media;

• să ofere un ghid de bune practici pentru gestionarea prezenţei personale şi profesionale în sfera online;

• să indice care sunt cele mai bune metode de colaborare cu brandurile interesate de campanii online;

• să invite brandurile la discuţii deschise despre campaniile pe care le desfăşoară şi care implică bloggeri.

 

 

1 thought on “Cursuri la Facultatea de Blogging şi Social Media

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *