Descoperă Moldova : ziua 1

Republica Moldova apare în statistici ca fiind una dintre cele mai nevizitate țări de pe continent, însă ascunde foarte multe comori, o limbă duioasă, drumuri ce merită bătute-n lung și-n lat, oameni ce trebuie cunoscuți.

Am vizitat-o pentru prima dată în anul 2012, în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, și ceea ce am găsit acolo m-a convins să revin. Mi-am făcut prieteni, am cunoscut oameni deosebiți, am văzut peisaje și monumente ferite de turismul de masă.

cricova

Anul acesta mi s-a oferit o nouă șansă, aceea de a descoperi și alte bogății ale Moldovei, tradiții bine păstrate, lucruri care îi dau valoare la nivel internațional, în cadrul proiectului Descoperă Moldova. Timp de 5 zile, alături mai mulți bloggeri și fotografi din România, dar și din Republica Moldova, am gustat din produsele tradiționale, vinurile celebre și am bătut la ușile a 6 crame: Chateau Vartely, Purcari, Cricova, Et cetera, Mimi și Poiana.

Prima oprire am făcut-o la degustarea tradiționalelor plăcinte, în locul pe care îl putem regăsi și-n București, La Plăcinte (sunt mult mai gustoase la ele acasă).

Am vizitat apoi magazinul Oldcom, specializat în vânzarea încălţămintei absolut practice, realizată la cel mai înalt nivel, nu doar pentru a fi frumoasă, ci şi pentru a face viaţa clientului mai confortabilă. Confirm acest lucru după ce am purtat vara trecută espadrile comandate special din Chișinău :D. Anul acesta au o colecție nouă, colorată, cu motive tradiționale.

11186304_10206621510365534_1742251014_nÎncălțați colorat, ne-am întreptat către următoarea destinație, situată la 11 kilometri distanță de Chișinău, Cricova, locul de care am auzit pentru prima dată într-o legendă care spunea că primul om ajuns în spațiu, Iuri Gagarin, s-a clătinat mai puțin după ce s-a întors pe Pământ decât atunci când a părăsit Cricova, la două zile de la intrare. Cricova nu este o simplă vinărie unde putem ciocni un rose sau un Cabernet Sauvignon. Cricova este un oraș construit la 100 de metri sub pământ, care se întinde pe 120 de km, accesibil doar pe o lungime de 80 de km. Galeriile au fost săpate pentru exploatarea de calcar, cu piatra extrasă de aici construindu-se o parte dintre clădirile din Chișinău.

11173454_10206621510485537_351686723_nPlimbarea prin oraș se face cu un trenuleț, printre butoaie de lemn și cisterne de metal, pe străzi precum Cabernet Sauvignon, Dumul Vinului, Underground, Firul Ariadnei. Călătoria ne-a fost ”întreruptă” pe alocuri, în puncte importante pentru a ne se explica rostul obiectelor din respectivul loc. Un popas mai lung l-am făcut la secția de remuaj-decorjare, continuându-ne apoi drumul spre Colecția Republicană de Vinuri, amenajată sub forma unei pahar de vin.

11198763_10206621510765544_718198054_nVinurile (în jur de un milion de sticle) sunt ținute aici în caze, casete înzidite care aparțin unor importante nume ale lumii (Vladimir Putin, Angela Merkel, Traian Băsescu, VKalus WErner Iohannis etc.). Fiecare dintre aceștia poate solicita oricând dorește o sticlă din Colecția personală.

11180066_10206621510805545_1274799815_nCea mai veche sticlă de la Cricova, păstrată cu sfințenie în vinotecă este ”Ierusalim de Paști”, din 1902. După ce am admirat impresionanta Colecție, pașii ne-au fost înderptați de către ghidul noastru către cele 4 săli de degustare, Casa Mare, Sala Prezidențială, Sala Fundul Mării și Sala Europeană.

Turul orașului subteran Cricova costă aproximativ 15 euro, dar își merită banii, este ceva impresionant, care merită străbătut de fiecare dintre noi, iar o degustare în jur de 6 euro (100 de lei moldovenești).

11178451_10206621510925548_197596969_nUn aspect impresionant pentru mine a fost faptul că această vinărie aparține statului și este valorificată la întrega sa capacitate. Este foarte bine, Moldova are nevoie să se dezvolte, are nevoie de turiști care să-i treacă grănițele, să o descopere, să ducă vestea despre ea cât mai departe. Voi reveni cu drag la Cricova și rămâne un loc bifat pe harta personală a obiectivelor pe care le voi recomanda prietenilor pentru a le vizita.

Călătoria mea continuă cu ziua 2, după un bine meritat somn la Hotelul Codru, gazda noastră pe întreaga ședere în Chișinău (3 nopți). Acesta este un hotel modern, de 4 stele din Chișinău, special conceput pentru oamenii care apreciază intimitatea, serviciile personalizate și calitatea excelentă. Hotelul este situat în centrul istoric al Chișinăului, în imediata vecinătate a Reședinței Prezidențiale, Guvern, Parlament și cele mai importante Ambasade Europene, chiar vis-a-vis de Parcul Ștefan cel Mare.

Acest articol reprezintă prima parte a descrierii infotripului Descoperă Moldova, organizat de către USAID CEED II, susținut de Chateau Vartely, Purcari, Cricova, Et cetera, Mimi, Vinăria Poiana, Perna Mea, OldCom, Matei, Tatrabis, Agro pensiunea Butuceni și găzduit de către Orheianca.eu.

2 thoughts on “Descoperă Moldova : ziua 1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *