Despre așteptări

Aşteptările depăşite aduc stări pozitive.

Aşteptările nerealizate aduc stări negative.

Aşteptările împlinite nu aduc altceva decât alte aşteptări.

Aşteptăm să vedem ce ne rezervă viaţa. Aşteptăm să ni se întâmple ceva bun. Aşteptăm rezultate. Aşteptăm să apară în viaţa noastră cel care să ne anuleze statutul de “jumătate” şi să ne ajute să devenim un tot. Aşteptăm tramvaiul, autobuzul, trenul care să ne ducă la destinaţie.  Mi se pare că parcă mult timp din cel ce ne e rezervat îl dedicăm aşteptărilor, şi celor legate de timp şi celor cu sens de speranţe, dorinţe.

Niciodată nu mi-a plăcut să aştept. Am în permanenţă senzaţia că timpul se încăpăţânează să îmi pună răbdarea la încercare părând să treacă mai greu decât în mod normal. Şi mai tare mă apasă impresia de incertitudine ce pare să însoţească fiecare aşteptare pe care mi-e dat să o înfrunt.

Poate tocmai de aceea mi-am făcut un obicei din a-mi umple timpul pentru aşteptat cu încercări menite să grăbească acele lucruri care trebuie să se întâmple, să apară. Şi adesea se întâmplă să-mi primesc pedeapsa pentru curajul şi de a fi încercat să schimb ritmul natural al evenimentelor.

expectations-v-reality

Am fost sancţionată atunci când, sătulă să tot aştept sosirea lui Făt-Frumos pe calul lui alb, am vrut să grăbesc lucrurile şi m-am apucat de testat şi căutat. Am fost pedepsită şi totodată recompensată. Fără aceste tentative eşuate nu m-aş fi format la fel şi cu siguranţă nu aş fi cea de astăzi.

Sancţiunile au venit şi în momentul în care am decis de bună voie şi nesilită de nimeni să intervin pentru a zori consolidarea unor prietenii care în cele din urmă nu au mai ajuns să fie aşa cum ar fi trebuit. Dând prea mult de la bun început nu am reuşit decât să îmi amplific imaginea de prostuţă naivă care oferă mult pentru a primi în schimb aproape nimic. Şi m-am ales cu prietenii  egoiste care la primul hop s-au spulberat asemeni castelelor de nisip. Dar măcar am primit  noi lecţii de viaţă.

Am înţeles toate astea şi astăzi nu mai aştept nimic de la nimeni. Cel puţin nu de la bun început. Îmi aloc timp pentru a descoperi omul şi abia apoi îmi pun speranţele în el. Nu aştept să fiu iubită nebuneşte sau să fiu femeia vieţii cuiva. Nu aştept să fiu considerată cea mai bună prietenă, colegă, fiică, soră. Nici cea mai bună profesionistă în ceea ce fac. Nu pretind mereu să fiu înţeleasă de oricine. Şi mă simt mai protejată de reproşuri, regrete, nemulţumiri şi dezamăgiri tardive. De asemeni evit ca prin nesăbuinţa mea să-i îndepărtez pe cei pe care s-ar putea ca mai târziu să-i vreau alături.

Aşteptările mele cele mai mari vizează acum o singură persoană- pe mine. Mă cunosc, îmi ştiu punctele slabe şi pe cele forte, forţele şi capacităţile. Aştfel că sunt îndreptăţită să am aşteptări mari în ceea ce mă priveşte, să fiu exigentă, să vreau mereu mai mult de la mine. Şi până îmi demonstrează cineva că e rău să mă comport astfel cu propria persoană, nu mă abat de la traseul meu.

”Act without expectation.”(Lao Tzu)

2 thoughts on “Despre așteptări

  1. Roxana, si eu am devenit tot mai reținuta în ceea ce privește așteptările. De la alții, nu și de la mine. In ce ma privește pe mine, am pretenții mari, cred ca si aceasta este singura modalitate de a face ceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *