Despre implicarea in comunitate la Liceul Miguel Cervantes

Implicarea in comunitate inglobeaza initiativele sau contributiile unei persoane sau a unui grup de persoane destinate comunitatii in care acestia traiesc. Contributiile pot consta in munca voluntara, donatii, promovarea unei cauze sau alte forme de sustinere a unei organizatii sau a unui grup de initiativa.

Implicarea în comunitate a reprezentat tema primului seminar susţinut în cadrul Atelierului de responsabilitate socială. După cum am mai spus, eu am participat la Liceul Bilingv Miguel Cervantes, dar acelaşi seminar s-a ţinut şi la Colegiul Bilingv George Coşbuc şi la Colegiul Naţional Mihai Viteazul.

Recunosc că înainte de a merge la seminar am avut emoţii, urma să le vorbesc liceenilor, alături de reprezentanţi de la ARC şi Orange despre implicarea în comunitate, responsabilitate socială. Am tot avut de susţinut proiecte în faţa colegilor sau în faţa profesorilor, dar  acum emoţiile şi-au avut ca punct de plecare cunoştinţele deţinute în prezent de liceeni.

Întâlnirea a fost destul de interesantă, emoţiile mele au dispărut imediat, elevii înscrişi la seminar (22 la număr şi prezenţi în echipă completă) s-au prezentat destul de bine şi au fost conform aşteptărilor mele, cu multe cunoştinţe legate de voluntariat, comunitate, responsabilitate socială. Au răspuns conştiincios la cerinţele lui Cătălin de la ARC şi cu încântare au primit ideea primului concurs la care vom lucra împreună: strângerea de materiale pentru reciclat: hârtie, plastic, baterii de telefoane mobile şi telefoane mobile. Entuziasmul transmis de ei m-a făcut să-mi reamintesc de zilele de liceu în care am început voluntariatul şi-mi doream să fac cât mai multe lucruri în acest segment. Din spusele lor a reieşit că şi ei au început să activeze în această parte şi este de lăudat acest aspect!

Primul concurs din cadrul Atelierului de responsabilitate sociala nu este unul individual, între liceeni înscrişi de la Cervantes, ci este între licee, cele 3 înscrise în proiect: un fel de război, cum a spus Ariel, dar din care vor ieşi toate 3 învingătoare, premii fiind pentru toate cele 3 locuri(700 euro locul întâi, 500 locul al 2-lea şi 300 locul al 3-lea). Avem la dispoziţie 2 săptămâni pentru a aduna cât mai multe materiale de reciclat.

Este foarte important şi premiul în bani, dar mi se pare că cea mai mare valoare a acestei competiţii este mobilizarea liceenilor înscrişi în competiţie, liceeni care au la rândul lor drept sarcină antrenarea colegilor de la celelalte clase în procesul de reciclare şi de educare  a lor în acest sens.

Mă voi reîntâlni cu ei săptămâna viitoare, tot în cadrul Atelierului de responsabilitate socială, la seminarul despre produse responsabile.

Mai multe poze de la seminarul despre implicarea în comunitate, pe pagina de facebook a Atelierului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *