Fits2016, Sibiu, 10-19 iunie

Printre festivaluri de muzică, film, dans, România se poate mândri cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. De fapt, în primul rând, se poate mândri cu acesta, cu participații, cu programul oferit publicului, cu activitățile pe care le desfășoară, cu recunoașterea deținută la nivel internțional.

12719629_1137535362923350_7886957833395641231_oAflat la cea de a 23-a ediție, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu însumează  în cifre:

  • 10 zile, 10-19 iunie 2016
  • 65.00 spectatori în fiecare zi
  • 2850 artiști și invitați
  • 70 de țări reprezentate
  • 67 spații de evenimente

Ediţia din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu aduce, în premieră pentru România, nume mari din artele spectacolului, cu 452 de evenimente, ceea ce îl face să devină primul festival al artelor spectacolului din lume, a declarat Constantin Chiriac, președintele festivalului.

În premieră, Sibiul va avea ca oaspeți în perioada 12-21 iunie, pe Tim Robbins, Christoph Marthaler, Ludovic Lagarde — La Comedie de Reims, Antonio Andrade Flamenco, Finzi Pasca, cea mai importantă companie de teatru Noh din lume, Yamamoto Noh Theater, dar și Thomas Ostermeier, Alvis Hermanis, Luk Perceval, “nume râvnite de toată lumea”.

O altă noutate pentru festival este Fabrica de Cultură, noua creație, unde s-a dezvoltat un Centru alternativ pentru Cultură, Educație și Cercetare, cu trei spații de joc pentru Faust, Lulu și Metamorfoze și unde se pregătește un al patrulea spațiu care va dezvoltă unul din cele mai interesante centre de artele spectacolului din Europa în prezent.

Printre activitățile programate la #FITS2016 se numără și platforma de arte vizuale, Dan Perjovschi, SibiuBookFest.

Platforma de arte vizuale – DAN PERJOVSCHI. Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu propune un proiect unic în practica artistului Dan Perjovschi. dar și în România. Ziarul Orizontal vol. 4 este o platformă de artă urbană ce face o cronică vie a locuitorilor din oraș prin intervenții site-specific cu desene de tip comentariu social. Zidul de lângă teatrul Național din Sibiu devine o colecție nemuzeală ce formează noua poezie urbană.

SibiuBookFestival – Strada cu cărți este un eveniment cultural de promovare și stimulare a lecturii în rândul publicului larg, ca alternativă de petrecere a timpului liber. Evenimentul prilejuiește întâlnirea dintre edituri, scriitori, autori, publisheri cu pasionații și consumatorii de conținut. Beneficiul major este dat de interacțiunea dintre participanți și specificul cultural – educativ al evenimentului, de facilitare a accesului la carte și lectură.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe www.sibfest.ro.

Urmăriți pagina de Facebook a Festivalului pentru noutăți, dar și haștagul #FITS2016. (Evoluția tehnologiei ne face să recurgem destul de repede la utilizarea unui hashtag pentru evidențierea prezenței noastre la un anumit eveniment.)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.