Ignoranță! fără drame

Nu-mi plac dramele, nu-mi place să mă plâng în fața oamenilor dacă mi-e greu și nici nu-mi place să mă laud dacă mi-e bine. Nu-mi place obiceiul cu rufe spălate-n public și nici expunerea dramatică a problemelor.

971867_663336283683961_2022251804_nNu-mi plac telefoanele din interes și nici nu-mi place să cer ajutor. Lista de nu-mi place din această categorie (trăiri/sentimente), poate continua la infinit pentru că sunt așa cam atipică și am niște reguli de conviețuire mai ciudate: ajutor fără mulțumiri, viață fără complimente. De fapt, eu nu știu să răspund la acest lucruri, de aceea le evit pe cât se poate când îmi sunt adresate.

Trecând peste introducere, vine un moment în viața fiecărui om în care ajunge la un soi de disperare, se lovește de ”pereții” ce-l înconjoară asemenea unui pește pe uscat, simte  în depărtare puțină apă, dar nu știe exact pe cine să strige să-l ajute. Deasupra ”acvariului” ce-l încadrează se-nvârt tot felul de omuleți care mai de care mai binevoitori din vorbe, ar întinde o mână, dar e în întârziere, ar da din sticluța sa de apă, dar mai are drum lung și ar rămâne fără etc, dacă le-ar fi cerut apă mai devreme era altceva. Și omul nostru disperat, uscat de sete, de griji și ce-o mai avea el se zbate în continuare până apare acel salvator, care și-ar risca și-ntâlnirea și drumul și orice pentru a ajuta.

Ok. Acestea sunt de fapt niște metafore. Este vorba într-adevăr de o persoană acaparată de un cumul de probleme, înconjurată de diverși oameni pe care îi consideră apropiați (pentru că reușesc să-i observe problemele), dar care evită să ofere chiar și un sfat, ba chiar mai mult aduc și mici reproșuri: de ce n-ai zis mai devreme, de ce n-ai cerut ajutorul.

Ok. De fapt este vorba despre mine, fiind spațiul meu scriu despre ceea ce simt eu. M-am tot lovit în ultima perioadă de tot felul de experți în probleme, experți în sfaturi, dar înnebuniți în a ține teorii, morale. O persoană care are nevoie de ajutor nu are nevoie de reproșuri și de experți în vorbe.

Nu cert pe cineva anume și nici nu vreau să fac o dramă din expunerea mea. E doar un text a cărui idee o simt :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *