Modelier – nice place

photo 1 (5)Dacă sunteți în căutarea unui loc plăcut, cald (nu doar datorită caloriferelor),  intim, un fel de acasă, trebuie neapărat să faceți o vizită la Modelier. E o casă veche, cum Bucureștiul are destule, dar amenajată cu suflet, din dorința de a păstra o tradiție de familie, de aici și numele localului ( modeliere=cel care face modelele). Nici traseul nu e neplăcut, printre case vechi, unele prietenoase, renovate, altele trecute prin timp, cu urme vizibile și scorojite.

photo 4 (4)Bunica celor care au gândit acest loc plăcut a fost croitoreasă și ei au decis, în spiritul tradiției să facă lucruri plăcute și pe strada Duzilor, la numărul 12: candelabru din umerase, corpuri de iluminat în formă de joben, panou de nasturi la intrare, gradațiile unui metru de croitorie aplicate pe scaunele înalte de la bar, mașini de cusut pe post de mese în camera de la parter.

Și nu doar spațiul e plăcut amenajat, ci și serviciile te fac să revii cu drag: au limonadă răcoroasă, ciocolată caldă cremoasă, cartofi prăjiți cu un sos delicios, o quesadilla care te face să tot spui yammy, chiar dacă nu sunt fană paste, cele cu sos pesto sunt on top. photo 2 (5)

Deschiderea către artă și cultură e tot un plus: expoziții, terasa aranjată cu mobilier din paleti, cu graffiti, cu mese în jurul cărora sunt scaune-jumătăți de bicicletă.  Am vizitat Modelier deja de câteva ori în sezonul rece, aștept cu nerăbdare să-l surprind și primăvara-vara, de pe terasă sorbind dintr-un Aperol Șpriț.

Prețurile sunt prietenoase, au și free wireless (parola cubalibre). Partea oarecum neplăcută e că sunt într-o zonă retrasă, mai dificil de găsit, dar e și bine pentru că e ferit de aglomerația din centru, chiar dacă nu e departe de aceasta.

Cine vrea un loc plăcut, ajunge cu siguranță și aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *