Momente cheie

Sunt momente in care viata noastra se schimba, se duce pe un drum diferit de cel obisnuit, de cel anterior acestora. Si chiar daca nu ni se par a fi nesemnificative si spunem ca nu conteaza pentru noi, valoarea lor este una chiar foarte mare.

În aceste momente putem pierde prieteni, putem distruge ce am clădit, lucruri şi relaţii în care am investit timp, sentimente, răbdare sau pierdem şanse, oportunităţi. Sau putem privi şi în celălalt sens, adică putem câştiga foarte mult într-o clipă şi nu fac referire la partea financiară aici. Pur şi simplu devenim mai impliniţi, facem cunoştință cu o persoană care în viitor va fi o una foarte apropiată nouă, ajutăm persoane, câştigăm.

Lăsăm euforia de moment să decidă şi nu suntem mereu atenţi la tot ce cuprinde această decizie, ce repercursiuni are asupra viitorului nostru.

Sunt momentele în care spunem un da în loc de un nu, în care vedem doar o parte pe care noi o credem benefică, însă nu vedem că urmările ne vor face doar rău. Sau invers, spunem un nu când de fapt în acel loc, moment trebuia să fie un mare da. Alungăm din viaţa noastră ocazii care poate ne sunt unice în viaţă, doar pentru că nouă ni s-a părut că ceva nu este în regulă.

Nu fac referire aici doar la replicile “da” sau “nu”. Pot fi momente cheie şi acelea în care rostim cuvinte care nu îşi au rostul, în care avem anumite reacţii care resping sau poate atrag şansele de succes sau chiar momente în care nu răspundem în niciun fel.

Cu siguranţă nimeni nu scapă de aceste momente. Fiecare este căştigătorul unor clipe unice şi decisive sau învinsul în lupta cu acestea.

Nu ştiu dacă există vreun remediu care să ne ajute în acestea în afară de meditarea la modul cel mai serios la deciziile pe care le avem de luat, control asupra comportamentului şi puţin egoism. Nu egoism prin care să rănim, ci egoism prin care să vrem cât mai mult bine pentru noi, dar fără a aduce pierderi celor din jur.

Şi nimeni nu scapă de aceste momente, fiecare trece prin ele, ajunge să regrete şi să spună că o secundă ar fi fost de ajuns şi totul ar fi fost bine sau ce bine că în acel moment a ştiut să reacţioneze cum trebuia şi acum doar câştigurile îi sunt partenere în viaţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *