Nu ai voie sa…!

Undeva, se salvează din copilăria fiecăruia idealuri, cioburi colorate, scene de viaţă. Uneori ne învăluie dorinţa de a revedea, ca la cinema, alteori ne hrănim de-a dreptul cu ele. Interdicţiile din copilărie sau din adolescenţă nu se uită.

” Două săptămâni nu vei mai putea merge la grădiniţă şi va trebui să stai numai în casă.” Astea au fost cuvintele doamnei doctor după diagnosticarea  cu vărsat de vânt. Am simţitcum cade cerul pe mine, două săptămâni trebuia să stau doar în casă respectând 100% programul impus de părinţi, ceea ce nu prea îndrăgeam mai mult de 30-40%.Asta din cauza vântului care s-a vărsat pe mine, căci aşa am înţeles eu atunci acel diagnostic.

“Nu ai voie să te uiţi la televizor decât 2 ore pe zi”. Este interdicţia din copilărie care mă amuză cel mai tare şi despre care îi povestesc acum mamei că o respect şi în prezent.

“Nu te juca cu X pentru că m-a supărat şi tu eşti prietena mea şi ţii cu mine.” Cam aşa suna o interdicţie venită din partea vreo unei prietene, copilării de altfel care se mai practică şi la vârste mai înaintate.

Acestea sunt mici STOP-uri puse în drumul copilăriei/adolescenţei mele. Însă la un moment dat, a apărut şi un ACORDĂ PRIORITATE, exact ca la şofat. Am fost diagnosticată cu ulcer gastric şi esofagită de reflux. A sunat pentru mine exact ca acel vânt care se vărsase asupra mea la 4 ani. Habar nu aveam ce înseamnă, nu m-a interesat niciodată ce reprezintă bolile în general/ particular. Am întrebat doar atât: este ceva ce nu am voie să fac? Pentru că aşa am fost obişnuită, ca după fiecare vizită la medic să mi se spună STOP pentru anumite lucruri.

Medicul mi-a zâmbit, nu sincer ci din milă, şi mi-a spus ca o idee de ansamblu că stresul mi-a provocat o rană pe esofag şi una în stomac. Acum ar fi timpul să acord prioritate sănătăţii mele, grijile trebuie să treacă pe locul 2. Nu îmi poate interzice ceva doar că îmi recomandă ca în următoarea perioadă, minim 6 luni, să NU MAI BEAU LAPTE, să nu mai mănânc produse din lapte şi să nu mai mănânc fructe, doar pere decojite. Deja parcă nu mai auzeam ce spunea. Acel fără fructe răsuna tot mai apăsător în mintea mea. Plus că eu am crescut cu lapte, de când m-am născut, din prima zi asta am consumat, apoi zilnic mi-a impus mama să beau, am început să consum de plăcere şi deodată mi se spunea NU, minim 6 luni.

Laptele este unul dintre rarele alimente, dacă nu singurul, în care să fie prezente toate elementele nutritive de bază, în proporții optime și cu biodisponibilitate crescută, putând fi eficient utilizate de organism. Pe lângă procentele echilibrate de proteine (3-3,5%), glucide (4-5%) și lipide (3,5-4,5%), în lapte găsim toate mineralele indispensabile vieții.

Consumul zilnic de lapte și produse lactate este indicatorul unei alimentații echilibrate. S-a observat că persoanele care nu beau lapte sunt de obicei și cele care au probleme de greutate în exces sau alte afecțiuni datorate unei alimentații monotone sau hipercalorice. De când ne naștem avem nevoie de lapte sau produse lactate în fiecare zi a vieții noastre, pentru că laptele este un ALIMENT FUNCȚIONAL.

Laptele este o sursă de serotonină, un aminoacid esențial, care nu poate fi sintetizat în organism și trebuie adus prin alimentație. Nivelul acestei substanțe în creier determină starea de bine și relaxarea. Mineralele (mai ales calciul și fosforul), proteinele și grăsimea din lapte sunt factori de protecție extrem de eficienți împotriva cariilor. Laptele neutralizează pH-ul acid din gură, împiedică aderarea bacteriilor la smalțul dinților și favorizează remineralizarea smalțului, acolo unde acesta a fost deja afectat de carii sau tartru.

Şi acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care ni le aduce laptele. Şi mie mi se interzicea să-l mai consum. Nu exagerez, însă la sfârşitul perioadei, după efectuarea analizelor, calciul din organism era sub limite şi era şi normal o dată ce consumi din ceva şi nu mai pui la loc, se duce rezerva, părul începuse să-mi cadă, unghiile s-au exfoliat şi mă simţeam foarte slăbită. Doctorul mi-a reproşat, aş fi putut lua pastile de calciu. PERFECT! Aveam rană la stomac şi eu o vindecam tot cu pastile. Acum mi-a trecut respectiva afecţiune şi consum cu bucurie lapte şi mă AJUTĂ asemeni unui bun prieten la nevoie, chiar şi în timpul insomniilor pe care le am destul de des: o cană cu lapte cald şi un strop de miere îmi anesteziază lent creierul şi mă ajută să mă mai odihnesc din când în când.

Informaţii despre lapte şi consumul acestuia pot fi obţinute în cadrul campaniei de informare din perioada mai-decembrie 2012, ”Doza Zilnică de Lactate” (DZL), proiect susținut de dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, alături de Albalact, unul dintre principalii jucători de pe piața de lactate din România, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței consumului de lactate pentru o viață sănătoasă.

6 thoughts on “Nu ai voie sa…!

  1. Ba, noroc de cerealele de porumb si ovaz ca altfel nu as pune gura pe lapte. :) Cand eram mica beam in fiecare dimineata, era lege inainte sa plec la scoala insa acum… nu sunt deloc incantata de el decat in varianta cu cereale ( fara zahar! ), din pacare!

    1. E bine ca il legi de ceva si nu renunti la el! :D
      Eu am recunoscut ca nu pot fara si de multe ori il beau si ca apa, e tare bun vara cand este cald afara si ele e rece :D.
      Trecand peste placeri,apare si necesitatea de calciu si e bine ca macar branzeturi sa consume cei care nu sunt fani ai laptelui dulce.

      1. Branzeturi consum zilnic. Branza cu smantana consum cel mai des iar vara sunt prietena buna cu casul + salata de rosii si castraveti + ceapa verde + sunca de curcan = mancarea zidarilor. :lol:

  2. dar de lipsa enzimelor din stomacul adultului, care sa dizolve laptele nu se spune nimic? de oboseala obtinuta in urma unei cantitati mari de lapte baute nu se spune nimic?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *