Oglinda magică

“De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care il da publicul si un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot deslusi niciodata, si care e cel adevarat.” (N. Iorga)

De multe ori m-am gândit dacă mă cunosc cu adevărat, de cam tot atâtea ori am ajuns la concluzia că nu, pentru că aşa cum zice şi Iorga, vor fi mereu mici detalii despre mine pe care nu le voi putea desluşi. Si atunci, primul lucru care mi-a sărit în minte a fost o paralela dintre ce a fost şi ce este.

Şi pentru asta ar trebui să descui câteva sertăraşe de mult încuiate pentru a-mi răspunde la o întrebare destul de general conturată, dar care lucrează foarte mult în ascunzişurile mele nostalgice: Imi mai aduc aminte..

..de visele pe care încercam să le rostesc cu voce tare asemeni unui spectacol în care eu şi un personaj nevăzut nici măcar de mine interpretam rolurile principale?

..de roşeaţa din obraji atunci când îmi era atinsă intimitatea ori că făcusem vreo prostioară ori că încercam să ascund planuri secrete?

..de lacrimile vărsate pentru o bombonică lipsă sau pentru o jucărioară dispărută acest fapt având transpunere în prezent prin lipsa unor persoane sau a unor fapte mult aşteptate de mine?

..şi cât de mult ar mai putea continua aceasta listă a interogatoriului meu asupra fiinţei mele..

Dar altfel ar trebui luate lucrurile: oare cât de mult ceea  ce facem ne va schimba personalitatea?..în ce măsura trebuie să ţinem cont de expresia “trăieşte clipa”, ţinând cont că ale ei consecinţe pot fi de mii de clipe,  nu doar de una singură?

..şi oare, în ce măsura evoluţia noastră ca oameni vine în mod automat şi cât trebuie să muncim noi pentru ea?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *