Oscar si Tanti Roz

Când auzim cuvântul suferinţă, de fiecare dată faţa noastră intră într-un decor acoperit de tristeţe şi parcă acel decor este închis şi nu găsim uşa care să ne desprindă din acel loc. Şi fiecare dintre noi încercăm să fugim cât mai departe de acest cuvânt, să ne ferim de săgeţile ce îl formează şi care par să ne urmărească şi să lovească asemenea unora ce conţin otravă letală.

De fapt acestă fugă descrie laşitatea noastră de a privi viaţa ca pe ceva real, cu un început şi un sfârşit, cu bucurii şi tristeţi. Se pare că noi concepem viaţa ca pe un fapt fără de sfârşit, ne considerăm nemuritori, veşnici.

Despre viaţă şi capetele ei ne învaţă Oscar şi a lui bună prietenă, Tanti Roz. Oscar este un băieţel de doar 10 ani care învaţă ce este viaţa într-un moment în care finalul ei este deja scris: suferă de cancer, operaţia la care a fost supus a eşuat, toată lumea se teme să-l privească , părinţii nu au curaj să-i vorbească. Ei se simt de fapt vinovaţi pentru suferinţa lui şi nu au curaj să-i mărturisească faptul că al lui moment final este foarte aproape. Doar Tanti Roz se arată că ştie ce înseamnă o luptă.

Cărticica lui Eric-Emmanuel Schmitt, Oscar si Tanti Roz, este în fapt o poveste foarte tristă, despre suferinţă, boală şi teama de moarte. În acest fel am reuşit să o percep după primele câteva pagini. Însă se dovedeşte a fi o carte de mare preţ, carte ce oferă soluţii la acest puzzle numit viaţă.

Tanti Roz, o asistentă destul de înaintată în vârstă, se hotărăşte să îl ajute pe acest micuţ suferind să-şi depăşească mult mai uşor ultimele 12 zile, transformându-le de fapt într-o întreagă viaţă, dându-i unei zile valoarea a 10 ani. Cartea este prezentată sub forma unor scrisori pe care seară de seară Oscar i le trimite lui Dumnezeu. Acest destinatar a fost indicat de Tanti Roz, pentru ca Oscar să nu ajungă să se simtă niciodată singur, pentru momentele în care cei ce vin să-l vadă îşi văd de ale lor vieţi, pentru că la un moment dat şi Dumnezeu a suferit. Acest lucru îl descoperă Oscar atunci când este dus de Tanti Roz la capela spitalului şi mărturiseşte că încredere mai mare are în cineva care a trecut prin clipe la fel de grele precum ale lui şi nu în persoane ce par a fi puternice şi în care el nu are încredere.

Oscar are, pe lângă familia care îl vizitează o zi pe săptămână, şi prieteni care îi însoţesc drumul, copii ce trec şi ei prin clipe grele fiind bolnavi, îşi face chiar şi o prietenă, alături de care trece prin etapele vieţii: se îndrăgostesc unul de altul, urmează căsătoria, certurile, suferinţa şi întovărăşirea în apropierea ei şi la un moment dat despărţirea definitivă.

Acest băieţel învaţă că boala de fapt nu este o suferinţă, căci  suferinţa este de două feluri: fizică şi morală. Cea fizică se îndură, iar cea morală ne-o alegem. Tanti Roz, fostă luptătoare de wrestling îi explică faptul că există soluţii pentru orice şi îi mai zice şi că oamenii se tem de moarte pentru că se tem de necunoscut şi nu mai au curiozităţi. Dacă ar fi şi ei puţin curioşi, ar vrea să vadă ce e dincolo. Dar până dincolo, este necesar să ne străduim să ne reamintim în fiecare zi secretul fericirii:

” Incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. La inceput ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care ai primito este vesnica. Apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie, scurta de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. Abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu imprumut. Pe care trebuie sa incerci sa-l meriti. La cei o suta de ani ai mei pot spune ca stiu despre ce vorbesc. Cu cat imbatranesti mai mult, cu atata se cade sa ai bunul gust de a aprecia viata. Trebuie sa devii rafinat, artist. La douazeci de ani, orice cretin stie sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nici macar sa te misti nu mai esti in stare, trebuie sa stii sa-ti pui inteligenta la lucru. 

Aceste gânduri sunt printre ultimele transmise de Oscar înainte de a simţi că finalul se apropie, finalul vieţii pe care el o trăise în acel loc pe care la început l-a prezentat unul grozav de simpatic, spitalul, unde o zi avea 10 ani, unde a reuşit să parcurgă toate etapele de la copilărie până când…a început să moară.

Este o carte ce poate fi citită în aproximativ o oră jumătate de lectură şi care oferă lecţii despre viaţă şi moarte, iubire şi credinţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *