Quarantine Fest: UNISON’G

Pandemia, carantina și tot ce le implică pe acestea ne-au schimbat tuturor viața de zi cu zi, activitățile, munca, stilul de viață. Am renunțat la anumite obiceiuri, la întâlnirile față-n față cu prietenii, la cine-n oraș, să nu uităm mersul la birou, dar și la felul în care ne distram sau relaxam în timpul liber: spectacole de teatru, concerte, festivaluri.

Ne-am speriat puțin la început, zona de confort era sfântă pentru noi și părea cu nu putem ieși de acolo. Dar ne-am mișcat, am început să facem pași, să ne adaptăm, să apelăm la aplicații pentru a ne bea cafeaua cu apropiații, pentru a ne ține ședințele, s-a apelat la arhive pentru spectacolele de teatru, chiar dacă nu se compară nici 1 la sută emoția trăită cu cea din sala de teatru șiii s-a ajuns și la concerte live, orchestre internaționale s-au sincronizat pe zoom, în live-uri pe facebook și a ieșit o treabă minunată cu resursele avute.

Așa a apărut și Quarantine Fest: UNISON’G – primul festival online de muzică ce trece Prutul,  trei ore de muzică live, redată într-un format complex din punct de vedere tehnic, chiar din casele artiștilor. Irina Rimes, Mark Stam, Vanotek și Lori, Natalia Barbu și solista Parov Stelar, Elena Karafizi, vor da ritmul serii de miercuri, 29 aprilie. 

Quarantine Fest: UNISON’G este primul festival online cu scop caritabil care vizează în același timp publicul din România și din Republica Moldova, organizat de către producătorul de vin premium Chateau Cristi din Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura LIVE, pe pagina de Facebook a vinăriei Chateau Cristi și pe paginile partenerilor media, miercuri, începând cu ora 18:00.  

Obiectivul principal al festivalului este colectarea de fonduri pentru personalul care se află în linia întâi de luptă împotriva COVID-19 în România și Republica Moldova, prin intermediul  Asociatiei ZI de BINE (România) și a campaniei Împreună pentru Voi (Moldova). Puteți dona online pentru aceste cauze prin intermediul platformei de crowdfunding Gofundme – https://www.gofundme.com/f/impreunapentruvoi și pe Facebook https://www.facebook.com/donate/207230173837721/

„Evenimentul se extinde în România după o primă ediție foarte reușită în Moldova care a avut loc în data de 8 aprilie. Vom oferi muzică bună, vibrații intense și emoții pozitive, toate, la unison, din respect față de cadrele medicale din ambele țări, care luptă în prima linie împotriva pandemiei de coronavirus,” menționează Constantin Șevciuc, CEO-ul vinăriei Chateau Cristi.

Chateau Cristi îndeamnă internauții să se pregătească de eveniment exact ca pentru un adevărat festival, să toarne vinul în pahare, să dea volumul din difuzoare la maxim și se se distreze așa cum nu au mai făcut-o demult!



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.