Şcoala noastră la One World Romania

Școala Noastră documentează una dintre cele mai urgente și complexe probleme cu care se confruntă nu doar România, ci Europa întreagă: Integrarea romilor.

Alin, Beni şi Dana, trei copii romi dintr-un mic orăşel maramureşean, sunt parte dintr-una din primele iniţiative de desegregare şcolară din România. Pe durata a patru ani, Şcoala Noastră urmăreşte îndeaproape, cu empatie dar şi luciditate, un proces inexorabil care culminează într-un final neașteptat şi revoltător. Atingând teme ca prejudecăţile instituţionalizate, cercul vicios al sărăciei, şi dificultăţile din invaţământ, filmul este o emoţionantă poveste dulce-amăruie despre tradiţie şi progres, şi o meditație despre ce înseamnă o șansă la un viitor mai bun pentru noi toţi.

Lansat in primăvara lui 2011, acest film a fost slectat până acum în 40 de festivaluri din patru continente, a fost nominalizat pentru la Premiile Gopo în categoria documentar și la premiul Silver Eye pentru cel mai bun documentar est european, și a primit Marele Premiu al Juriului la SilverDocs, cel mai mare festival de film documentar din Statele Unite. Școala Noastră a fost proiectat în Congresul SUA și la Organizația pentru Cooperare și Sec uritate în Europa, și urmează să fie arătat anul acesta în Parlamentul European și în fața autorităților din multiple țări participante la Deceniul de Incluziune a Romilor.

După proiecţia documentarului va avea loc o dezbatere la care vor participa Mona Nicoară, Cătălin Baba, Ministrul Educaței, Costel Bercuș, Președintele Roma Education Fund și Magda Matache, Directoarea Executivă a Romani CRISS. Moderatorul discuţiei va fi  Mircea Toma.

Această proiecţie face parte din seria de filme incluse în cea de-a cincea ediţie a Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania care va avea loc între 13 si 18 martie la Bucuresti. www.oneworld.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *