Selecţia Naţională Eurovision 2012

Anul 1956 reprezintă anul de debut pentru Eurovision, festivalul de muzică pop european la care au participat de-a lungul anilor şi state din Asia sau Africa de Nord. A început în Elveţia având concurenţi din doar 7 state şi a ajuns să aibă peste 50 de țări care au participat măcar o dată.

Începând din anul 1994 şi România a fost înscrisă în cursa marelui premiu de la Eurovision, însă maximul de succes a fost atins doar prin clasarea pe locul 3 în anul 2005 de către Luminiţa Anghel&Sistem cu piesa Let me try şi în anul 2010 de către Paula Seling&Ovi Martin cu piesa Playing with fire, cea din urmă devenind chiar şlagăr internaţional. (sursă)

Nici anul acesta România nu va lipsi din marea competiţie, astfel după finala din data de 10 martie, se va decide cine va reprezenta România la prima semifinală Eurovision ce va avea loc pe 22 mai la Baku, Azerbaidjan. Finala internaţională Eurovision are loc anul acesta pe 26 mai.

Aşadar 10 martie va fi o zi extrem de emoţionantă pentru cei înscrişi în cursa celei mai fierbinte competiţii muzicale europene. Emoţiile vor putea fi simţite atât din partea concurenţilor care trebuie să dea dovadă de talent şi profesionalism, vor fi emoţii din partea familiilor acestora, dar şi a prietenilor şi a susţinătorilor. Dar aceste emoţii nu vor putea fi observate decât de persoanele care se vor afla în camera verde, persoane care vor putea lua pulsul evenimentului chiar în timpul selecţiei naţionale.

Încă din anul 2002, de când România a participat an de an (până în acest an au fost şi câţiva în care nu a participat, şi anume 1995, 1997, 1999) am urmărit cu mare curiozitate finala din România şi mai apoi etapele internaţionale pentru alegerea melodiei căştigătoare a Eurovisionului. Este o competiţie care crează multe emoţii şi celor din faţa televizoarelor.

Anul acesta mi-aş dori să fiu prezentă în camera verde, să mă aflu acolo şi să văd ce înseamnă o competiţie de acest fel, să văd de aproape cum reacţionează concurenţii în momentul confruntării, cum fac faţă emoţiilor şi cum reuşesc să dea piept cu înfrângerea/obţinerea succesului, să le observ ţinutele şi disciplina din comportament (emoţiile o pot afecta într-o foarte mare măsură).

Selecţia finală va începe sâmbătă, 10 martie, de la ora 21:00 şi va fi transmisă în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional.

Iata melodiile selectate :

Catalin Josan – Call My Name Asculta piesa 

Mandinga – Zaleilah Asculta piesa

Viky Red – If You Ever Feel Asculta piesa

Bianca Purcarea – Don’t say sorry Asculta piesa

Electric Fence – Sun-ta Asculta piesa

Ovidiu Anton – I walk alone Asculta piesa

Ana Mardare – This must be love Asculta piesa

Ioana Bianca Anuta – Girls don’t cry Asculta piesa

RPK – Singura care Asculta piesa 

Tasha – Say my name Asculta piesa

Lucian Oros – The best a man can get Aculta piesa

T&L – Twilight Asculta piesa

Raluca Ocneanu – Time is on my side Asculta piesa

Ana Mardare – If you find simple words to say Asculta piesa

Miss Mary – Rollin Asculta piesa

Rezerve:

Edict – Young Spirit

Loredana Cavasdan – Choose Me

 

1 thought on “Selecţia Naţională Eurovision 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *