Teach for Romania

Teach for Romania este o organizație non guvernamentală care își propune să ofere opțiuni de viață prin educație de calitate fiecărui copil din România. Modelul este derulat în prezent în peste 35 de țări care, la fel ca și România, fac parte din rețeaua internațională Teach for All.

Teach for Romania recrutează tineri români valoroși, care apoi sunt pregătiți ca învățători sau profesori model, iar ulterior sunt susținuți pentru a deveni factori de transformare în educație.

unnamed

Vreau să atrag atenția asupra acestei organizații pentru că, pe lângă faptul că face niște lucruri extraordinare pentru viitorul copiilor, a mai reușit un lucru foarte important: a adus la aceeași masă, în premieră, trei bănci importante din România, BCR, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

În cadrul programului Teach for Romania, 18 profesori și învățători au fost la catedră în anul școlar 2014-2015, în comunități cu probleme socio-economice, sate în care educația copiilor este în pericol. Aceste trei bănci au sprijinit programul cu investiții de aproximativ 70000 de euro pentru recrutarea, formarea și susținerea candidaților selectați pentru a deveni profesori sau învățători pentru o perioadă de doi ani de zile, precum și pentru asigurarea unui nivel de educație cât mai ridicat pentru copiii din respectivele comunități.

Tech for Romania și-a propus ca în anul școlar 2015-2016 să crească numărul de profesori recrutați în cadrul programului, de la 18 la 35, lucru minunat.

Cei 18 profesori din primul an de proiect au predat în 15 școli din 7 județe ale țării și au ajutat astfel peste 2600 de copii din comunități defavorizate, cu rezultate școlare scăzute și rată ridicată de abandon școlar.

Aceste cifre au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă organizate în prezența reprezentanților celor trei bănci susținătoare. Se fac lucruri frumoase care nu trebuie să se oprească aici și care trebuie să reprezinte punct de activare pentru și pentru alți parteneri, este mare nevoie de astfel de susținere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *