UNDERCLOUD 2019: despre curaj și asumare

UNDERCLOUD reprezintă primul festival de teatru independent din România ajuns anul acest la ediția cu numărul 12. Teatrul independent este cel care nu e administrat de stat, care nu e orientat de altcineva în afară de creatori. Este teatrul care implică risc, curaj și asumare.

Festivalul UNDERCLOUD s-a născut din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de spectacole reprezentative, curajoase, unice.

Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeași nevoie artistică. Promisiunea este că la UNDERCLOUD veți găsi aceeași calitate și atmosferă, indiferent de piedici”, a declarat Chris Simion – Mercurian, directoarea festivalului.

Ediția din 2019 își propune să vorbească despre curaj și asumare într-un context cultural și artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituțiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent.

Selecția UNDERCLOUD din acest an aduce în discuție subiecte actuale, despre care este necesar să vorbim mai mult decât oricând: despre eroi și origini culturale vorbește ”BASMa CURATĂ”, spectacol de dans contemporan a cărui concept și coregrafie sunt semnate de Arcadie Rusu și Ioana Marchidan (producție: Linotip), despre onestitate și noi începuturi se vorbește în spectacolul scris și regizat de Letiția Vlădescu – ”Această Sonia” (producție: Green Hours). Cataclisma (concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andreea Gavriliu, producție: unteatru) este un solo coregrafic despre deformare și acumulare, Dust (r: Ana Crăciun-Lambru, producător: Connecticut Repertory Theatre) este un one woman performance despre sacrificiul oricărui emigrant plecat în căutarea unei vieți mai bune. Despre bani și timp vorbește Radu Popescu în Cadran Plus Plus.

Teatrul și cinemaul se întâlnesc pe scenă în Persona, povestea lui Ingmar Bergman, Putere. Povești personale (regia: Carmen Lidia Vidu) are ca punct de pornire și reper vizual pictura artistului contemporan Gheorghe Fikl iar prima piesă scrisă de Pascal Bruckner pentru Grivița 53, Cu ce vă servesc? îl are ca sursă de inspirație pe dramaturgul Eugene Ionesco.

Pe Oana Pellea o puteți vedea în #ViațaLaBirou, un spectacol despre interacțiunea interumană în regia Letiției Roșculeț, pe Marian Râlea și Dana Rogoz în Proof, spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu la unteatru, pe Maria Obretin în Cadran plus plus iar pe Maia Morgenstern în Cu ce vă servesc?.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD12 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

Ca în fiecare an, UNDERCLOUD pregătește publicului scene alternative și evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeți consacrați sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Țăranului Român.

Biletele pot fi achiziționate online prin MyStage sau Eventbook.


1 thought on “UNDERCLOUD 2019: despre curaj și asumare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.