Undeva la Palilula

“Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni.
Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate.
Acolo, legile fizicii terestre nu sunt chiar atât de riguroase.
Acolo, nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu adevărat.
Precum în “Îngerul exterminator”, în Palilula se poate intra, dar de ieşit de acolo nu se mai poate. Acolo, îngerul exterminator se numeşte imoralitate şi melancolie.

La Palilula, animalele (broaşte sau ţapi) mint şi delirează ca şi oamenii, cu care de altminteri coexistă într-un spirit de solidaritate fraternă.
La Palilula morţii sunt la fel de petrecăreți ca şi viii, gureşi şi beţivani.
La Palilula, niciun aparat conceput de un spirit uman, civilizat, nu poate funcționa. Cât despre ingineria locală, ea sfidează orice raționament.
La Palilula nimeni nu munceşte, dar toți îşi umplu burdihanele. ” (Aşa descrie Silviu Purcărete Palilula)

Unde se află Palilula sau ce reprezintă acest nume?  Începând cu 20 aprilie, doritorii vor putea face cunoştinţă cu personajele din Palilula, vor avea parte de o incursiune în orăşelul…fantomă, locul unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare.

Momentan, despre “Undeva în Palilula” ştim sigur că este titlul primului film al regizorului Silviu Purcărete, producţie de mare anvergură care strânge nume mari ale scenei româneşti: Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Ilie Gheorghe, Constantin Chiriac, Ofelia Popii, Marius Manole şi Ioana Crăciunescu.

Filmarea a durat 58 de zile, a inclus 40 de actori, peste 900 de figuranţi şi un nou-născut, peste 100 de broaşte vii. Echipa de filmare a cuprins peste 150 persoane, 53 de persoane prezente permanent pe platou şi 21 de şoferi. 19 specialişti din 3 studiouri diferite au colaborat la realizarea efectelor vizuale, iar muzica a fost înregistrată la Budapesta cu o orchestră formată din 50 instrumentişti.(sursă)

Abia aştept să văd filmul. În România este distribuit de Transilvania Film. Mai multe informaţii despre „Undeva la Palilula” :

www.undevalapalilula.ro

www.facebook.com/UndevaLaPalilula

www.twitter.com/lapalilula

www.youtube.com/undevalapalilula

 

1 thought on “Undeva la Palilula

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *