Valurile vieții pentru ca #sepoate

Pentru a reuși în viață este necesar să știi ce vrei, ce-ți dorești. Acestea ar fi cuvintele oricărui om trecut prin viață. Nu e doar o frază motivațională. Deși pare prea simplu, este adevărat.Trebuie să învățăm să ne cunoaștem propriile aspirații şi dorinţe. Nu vorbesc aici despre dorințele sau poftele oarbe, izvorâte din lăcomie sau alte tendinţe inferioare. Ci despre acele idealuri pe care le avem adânc imprimate în sufletul nostru și pe care uneori le pierdem din vedere.

”Viața e prea grea” sau ”sunt atât de multe lucruri de făcut” sau ”acum nu am timp să mă gândesc la asta…” acestea sunt doar câteva dintre multele păcăleli pe care multe persoane și le aplică lor înseși.

imagesÎn iunie 2010 am decis că viitorul meu nu este în Iași, nu acolo îmi doream să fiu, simțeam că nu aparțin acelui oraș. Dar cu toate acestea acolo îmi aveam prietenii, cunoșteam orașul, aveam un job, mai exact aveam confortul necesar unui trai decent să zicem. Nu-mi era de-ajuns. Și pe deasupra, în respectiva zi am fost sunată pentru un job foarte bine plătit. Au urmat ore de analiză, cu carnețelul în mână am început să-mi tranșez viața. Era o satisfacție materială, bani, poziție socială împotriva satisfacției personale: împlinirea visului meu de a ieși din acel spațiu și de a ajunge la București.

Și am decis, cucerirea Bucureștiului. Părinții au strâmbat din nas, dar m-au susținut. Prietenii mi-au zis că sunt inconștientă, nebună. Și cam eram. La București nu mă aștepta niciun job, doar locuință am reușit să-mi găsesc și aveam și câțiva prieteni. Nu m-a descurajat asta. Mi-am zis: #sepoate. Nu sunt nici prima, nici ultima persoană care își începe viața de la ZERO.

Nu mi-a fost ușor. Bucureștiul e un oraș mare, are loc pentru fiecare, dar totuși ușile nu-i sunt tocmai decise. Și am mers înainte, am aplicat la joburi, am cunoscut oameni, mi-am luat bicicletă pentru a cunoaște cât mai repede orașul, mi-am propus să cunosc câte o nouă persoană pe zi și am reușit. :D Pentru că #sepoate.

Dacă ar fi să trag linie acum, pot spune că nu am greșit ascultându-mi dorințele în care am crezut. Aici simt că-mi este locul, am cunoscut foarte mulți oameni, uneori cred că prea mulți pentru că nu resușesc să rețin toate numele lor, dar  am descoperit persoane lângă care simt că parcă stau de o viață întreagă, am construit nenumărate amintiri, am făcut multe lucruri frumoase, bune pentru mine. Pentru că #sepoate.

“Tot ceea ce mintea poate să conceapă și inima să creadă, omul poate realiza.”-Napoleon Hill  – și așa este! #sepoate

Ajungem întocmai aşa cum noi înşine ne mentalizăm, chiar şi în cele mai secrete gânduri ale noastre. Obiceiul de a vedea zilnic în noi o fiinţă creată pentru a îndeplini o misiune, o fiinţă capabilă de a-şi îndeplini menirea, ne conferă o nestrămutată încredere, o minunată putere şi o neîntreruptă încurajare.

Dacă dorești să pornești pe o cale anume, îndreaptă-ți gândurile în direcţia idealurilor tale dându-le o cât mai mare putere posibilă. Concentrează-ţi atenţia asupra lor până când simţi că ele prind contur atât de mult încât aproape că le vezi și te împing înainte. Astfel până la urmă ele se vor înfăptui. Atunci alegerile tale îți vor aduce tot ce îți dorești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *