Ziua bloggerilor la Teatrul Masca

Teatrul Masca a fost înfiinţat  la 24 mai 1990, fiind singurul teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România, Acesta are în componenţă o trupă tânără de actori profesionişti şi este condus de actorul şi regizorul Mihai Mălaimare.

De la înfiinţarea sa Teatrul Masca şi-a căpătat o reputaţie prestigioasă atât în ţară, cât şi în multele turnee peste hotare: Franţa, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, USA, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia.

Teatrul Masca este renumit şi prin cele două forme de teatru dezvoltate: de stradă (unde paleta de spectacole pleacă de la Clovni, commedia dell arte, teatru medieval, marionete mari, living statues etc.) şi de interior cu scenariu elaborat, inspirat de mari autori (N.V.Gogol, G.G. Marquez, E. Briusov, J.L.Borjes).

Teatrul Masca nu impresionează doar prin talentul scenic de care dă dovadă la fiecare spectacol, ci şi prin faptul că este un teatru foarte activ în mediul online: prin contul de twitter şi cel de facebook. Anul trecut au organizat chiar şi un eveniment intitulat #mascatweetmeet la care au interacţionat cu persoanele active din social media, s-au cunoscut şi după ce cortina a căzut, dar au şi urmărit împreună cu aceştia piesa Sluga la doi stăpâni.

Şi pentru anul acesta au pregătit un eveniment în acest sens, şi anume, Ziua bloggerilor la Teatrul Masca. Întâlnirea este stabilită în data de 28 februarie, începând cu ora 19.00, sub pretextul urmăririi unei bine cunoscute comedii ale lui Shakespeare, Comedia Erorilor. Va fi o interpretare specială, căci anunţul de la teatru indică faptul că spectatorii vor sta şi pe scenă.

Felicitări  Teatrului Masca pentru ceea ce reuşeşte să facă şi abia aştept să urmăresc Comedia Erorilor.

3 thoughts on “Ziua bloggerilor la Teatrul Masca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *